"M-am recompus sufleteste si merg mai departe, pretuind cu toata fiinta mea tot ceea ce am primit si primesc de la viata! Restul... e miscare de rezistenta!"
Pot sa scriu mult si frumos despre aproape orice. Dar nu si despre oamenii care mi-au fost daruiti, apoi luati, nu despre evenimentele care m-au marcat si m-au lasat ulterior cu mai multe intrebari decat raspunsuri. Pot sa trec peste aproape orice. M-am autoeducat astfel incat sa nu ma las niciodata doborata. Dar nu pot sa trec oricum despre intamplarile care mi-au rupt putin cate putin bucati din suflet, bucati care nu se mai lipesc. Sunt si eu, la fel ca si voi, inlemnita de stirea care a impanzit ziarele, revistele si televiziunile: Madalina Manole a murit. Si scriu stangaci, sterg, scriu, sterg, fara sa-mi gasesc cuvintele potrivite. Sa ma iertati asadar…
As vrea sa-i spun ca o sa ne lipseasca… ca o sa ne fie dor nespus… ca a lasat in urma ei un gol imens... dar vorbele sunt pulbere, sunt vant... Nu stiu cine o sa le mai auda. Daca am cunoscut-o personal pe Madalina Manole? Nu, nu am cunoscut-o personal, dar timbrul si vocea ei inconfundabila mi-au adus-o atat de aproape uneori… O fiinta calda, joviala, sensibila, plina de viata si de dragoste pentru oameni, pentru muzica, pentru iubirea in sine. Asa am simtit-o cantand si vibrand pe scena. Iar trairea omului care invata de la artist nu insala. Aveam de multe ori impresia ca suntem cele mai bune prietene. Poate intr-o alta viata ne strangeam la piept una alteia confidentele… Cine stie… Dar tot n-as sti sa spun de ce toata lumea a simtit la unison cu mine. Un simplu om nu putea si nu avea voie sa fie prietenul tuturor. Doar daca… doar daca nu era unul deosebit!?... Ne esti draga, fata cu parul de foc!...
Eu am fost crescuta si educata pe principiul ca, atunci cand intru intr-o cursa, oricat de greu mi-ar fi, sunt datoare sa merg pana la capat, sa nu abandonez la jumatatea drumului", declara Madalina in revista Formula As. Era o fire luptatoare. In ciuda greutatilor si a piedicilor care nu au fost putine in viata ei, a refuzat sa se lase invinsa. Se vorbea mult despre fericirea ei actuala, despre miracolul de a fi mai implinita femeie de pe fata pamantului, despre bucuria de a fi devenit mama, despre intamplarea tulburatoare de a-si fi redescoperit linistea, identitatea si iubirea alaturi de un om care ii impartaseste sentimentele. Ma bucurasem nespus caci stiam ca avusese o viata zbuciumata si o casnicie care a consumat-o psihic si fizic. Stiam ca artistii demni isi ascund nefericirile, ca in fata lumii si a publicului fericirea trebuie sa fie o masca care se aplica zilnic. Dar fericirea ei parea atat de reala, iar motivele ei de a iubi viata se puteau insira la nesfarsit…
Nu intelegeam la un moment dat de ce Madalina Manole refuza invitatiile la emisiunile de divertisment, de ce o luptatoare innascuta se da batuta in fata vulgaritatii care ne-a invadat in ultima vreme. Dar am admirat-o si mai mult pentru decenta, pentru taria de a nu se abate de la principiile sale cand toata lumea se dezbraca de ele. Chiar nu mi-o pot imagina la o barfa cu “vedetele” actuale, palavragind despre ultimele inventii de silicoane, buze umflate sau achizitii in materie de barbati. Madalina nu era asa. Era printre putinele vedete adevarate care ne mai ramasesera pentru salvarea noastra de manelism si vulgaritate. Noi, romanii, avem groaznicul si grozavul talent de a ne ridica in slavi talentele atunci cand trebuie sa le plangem. Mai ales atunci cand nu le mai avem. Ne lipseste Dan Spataru. Ne lipseste Laura Stoica.
Madalina Manole si-a inconjurat viata personala intr-un nimb de discretie. Merita poate mai mult decat oricine sa castige batalia cu ea insasi, cu destinul si cu fericirea… Daca stiu cum era Madalina in viata reala? Nu, nu stiu. Dar nu poate fi meschina persoana care se daruieste total, din cap pana in picioare, in cantecele sale, o fiinta care emana caldura si frumusete prin toti porii fiintei sale. Nu stim niciodata ce se afla in spatele vietii de artist, nici ce se alege cu fericirea artistilor. atunci cand luminile de pe scena se sting. Nu stim nici sa gasim cheia dramelor lor. Dar omul trebuie sa aiba ceva din personalitatea artistului. "Nimic nu se compara cu cantarile live, cand simti direct emotia si bucuria oamenilor", marturisea Madalina in interviul acordat revistei Formula As.
Cele mai frumoase amintiri ale copilariei sunt legate prin fir invizibil de un minunat par, rosu ca flacara caruia i se asorta de minune un zambet natural, modest. Am cunoscut iubirea pe melodiile Madalinei Manole. Imi imploram sufletul pereche sa vina cat mai repede la mine ascultand casete audio cu “Vino, dragostea mea”. Mi-am sters lacrimile cauzate de lipsa iubirii pe versurile unui “Fata draga”… Cu inocenta anilor adolescentei, intelegeam prea putin versurile. Spunea ca nu trebuie sa fiu trista, ca asa se intampla in viata… iubesti, suferi, esti fericita, esti nefericita, este fericita din nou. Nu-i nimic, o sa fiu candva fericita, imi spuneam si eu…
Daca o sa ne lipseasca?, ma intreb acum... Daca o sa ne fie dor de ea? Daca am iubit-o? Sa ne ierte ea daca am uitat-o asa cum facem cu adevaratele valori, daca nu am iubit-o suficient asa cum facem cu cei pe care ii apreciem cel mai mult. Dar daca Madalina ar vedea cate capete s-au plecat indurerate pentru ea, rugandu-se pentru linistea sufletului ei, si-ar dori sa se intoarca, sa ne iubeasca la randul ei prin vocea ei. Dar nu inteleg de ce nu poate ea. Sau de ce nu putem noi sa o aducem inapoi. Sau macar sa-i spunem: "Fata draga, ne esti nespus de draga"...
(preluat din Garbo)
