Iubirea nu poate fi decat Dumnezeiasca!

"Iubeşti pe cineva atunci când ai ajuns să vrei să îi dai ceea ce ai mai bun şi hotărăşti să i te dai pe tine însuţi."

În Vinerea patimilor lui Hristos, nu pot să nu constat că esenţa iubirii este una singură, şi este deopotrivă laitmotivul morţii, şi al vieţii însăşi:

”Căci aşa a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Unicul-Născut Fiu al Său L-a dat, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.” 

 (Octavian Paler)

Manifesta energia bunatatii daruind... neconditionat!

Fii ca un INGER pentru cei din jurul tau.....

Manifesta energia bunatatii daruind... neconditionat!
Energia Bunatatii e ca si Energia Iubirii, formeaza lanturi nevazute care ii leaga si ii ajuta pe oameni sa cladeasca Universul Impreuna.
Intotdeauna iti vei primi rasplata, inmiit chiar.
Fiindca totul se inregistreaza si totul se rasplateste dupa semintele pe care le-a semanat fiecare.
Fiti doar atenti la semne, cadourile pot veni pe cai nebanuite.
Ce-ar fi daca incepand de azi am da, am sti sa dam, ce-ar fi daca incepand de azi am primi, am sti sa primim?
Dati mai departe si cercul Daruirii va va cuprinde in perfectiunea lui.
Ceea ce ne înalţă întotdeauna, aducându-ne cea mai mare fericire, este iubirea.
Când suntem îndrăgostiţi, ne simţim uşori, cu inima deschisă, gata a ne întinde aripile să pornim în zbor, alături de îngeri.
În interiorul nostru, o voce nedesluşită cântă înfiorată oda paradisului.
Această iubire este singura comoară ce trebuie salvată.
Căci la trecerea dintre lumi, ce obiecte putem lua cu noi?!
Întreaga muncă depusă în obţinerea efemerelor plăceri ale lumii (bani, case, privilegii), naşte în acele momente doar ruine.
Luăm cu noi doar sufletul, îmbogăţit de îndelunga şi strălucitoarea perlă a iubirii, care îl luminează şi îl călăuzeşte, alături de păzitorii noştri dragi, invizibili, îngerii.
Singurul lucru care eliberează este iubirea, pentru că este misterioasă, apare acolo unde nu este programată, dând întreaga “raţiune” la o parte.
Pe cel care iubeşte, zidurile închisorii nu-l pot închide, căci el aparţine unei împăraţii ce îşi are temelia în cer.
Nu de moarte se teme cel ce iubeşte, ci numai de obişnuinţa care are puterea să cufunde sufletul în uitare.
Iubirea este constructivă şi creatoare, ea uneşte, trezeşte şi înalţă.
Iubirea alchimizează tot ceea ce este blazare şi singurătate, dărâmă zidurile de separare dintre oameni şi deschide larg porţile spre lumină.
Iubirea este expansiune continuă în eternitate şi contopire cu infinitul.
Este cea care face contactul între noi şi lumea invizibilă, aducând îngerii, în coruri, alături de noi.
Profunzimea iubirii alcătuieşte şi ierarhizarea fiinţelor angelice. Aceste ierarhii fac parte din ordinea divină.
Orice ierarhie implică rezonanţa cu anumite aspecte ale dumnezeirii.
Toate fiinţele care au o vibraţie asemănătoare fac parte din aceeaşi ierarhie.
Ele aspiră la asemănarea cu Divinitatea şi se înalţă, în proporţie corespunzătoare cu natura iluminării pe care o primesc.
Duhul lui Dumnezeu fiind ceva bun, desăvârşit, comunică din propria-i lumină fiecărei fiinţe, direct proporţional cu aspiraţia acelei fiinţe, şi o desăvârşeşte prin taină dumnezeiască, transformând-o în mod miraculos.

Adela Sîmbotin

Iti trimit o Lumina...

Motto:

"Sentimentele sunt materia ce plange în tremurul ei, sentimentele sunt cuvintele sufletului în dulcea binecuvântare a cerului, sentimentele sunt bucuria ce plange întru începutul fãrã început şi sfârşitul fãrã sfârşit al iubirii, sentimentele sunt amiaza iubirii, in care ne vom împreuna cãldura mâinilor în atingerea lor graţioasã de pãun, in care ne vom împrumuta privirile ca geana zãrii ce închide ispita unei zile bogate şi ne vom dãrui buzele într-un potir al cuminecãrii, dar totusi... sentimentele reprezinta nemãrginirea verde de primãvarã, pe care sufletul înflorit tinde s-o cuprindã, trecând peste prag inima arzãtoare, cu iureşul eternei goane de sãrut..."

Iti trimit o LUM...INA, ca sa te imbratiseze cu IUBIRE.
Iti trimit o LUMINA, ca sa te aline cu IUBIRE.

Ca si tu sa iubesti, sa respecti si sa pretuiesti
Acea fiinta unica, care esti tu insuti,
Precum si fiecare fiinta a acestei lumi,
Fiecare unica, fiecare speciala si fiecare mult iubita.

Fie ca tu sa poti vedea bunatatea si frumusetea TA
Reflectata oriunde ai privi, dar si in ochii celor care te privesc.

Fie ca tu sa gasesti multumirea si uimirea copilareasca
In fata darurilor pe care ni le ofera, din abundenta, DIVINITATEA prin Viata fiecaruia dintre noi.

Fie ca splendoarea majestatii fiintei tale
Sa fie gandul care sa iti calauzeasca limbajul, gandurile, si actiunile.

Fie ca durerea si frica cu care te-ai confruntat poate vreodata
Sa se transforme in putere, intelegere si compasiune.

Fie ca lumina fiintei tale sa radieze pace si armonie,
Oriunde vei pasi si oriunde te vei afla.

Fie ca fiinta ta sa cunoasca bucuria si fericirea,
Facand din fiecare clipa o sarbatoare a vietii.

Fie ca bunastarea si generozitatea ta
Sa fie daruri pe care chiar tu insuti le impartasesti in jurul tau;

Fie ca bunatatea sufletului tau sa-i mangaie pe cei din jurul tau, ca un balsam vindecator,
Ca parfumul dulce al florilor.

Fie ca tu sa ai parte de intregire, de sanatate, si de bine,
Si sa-i imbratisezi cu compasiunea ta si pe cei care sunt in suferinta.

Fie ca lumina puritatii si perfectiunii tale
Sa imprastie aburii discordiei, disperarii sau conflictului.

Fie ca inteligenta si intelepciunea mintii tale deschise catre Infinit
Sa-ti confere claritate, chiar si atunci cand lumea pare pierduta in confuzie.

Fie sa cunosti si sa ai credinta in faptul ca esti perfect iubit, perfect ingrijit si perfect ajutat de catre Iubirea Infinita a Divinitatii - acum si intotdeauna.

Fie sa ai cu adevarat parte de comoara fermecata a Recunostintei,
Care face ca totul sa devina Paradis.

Fie ca tu sa poti sa te opresti putin in fiecare zi,
Ca sa-ti reamintesti aceasta bineCUVANTare...

Prin care sa invoci adevarata splendoare a fiintei tale,
Si sa oglindesti si tu, pentru ceilalti, splendoarea fiintei lor adevarate.

Iti trimit aceasta raza de LUMINA,
Ca sa vindece cu IUBIRE, tot ceea ce este de vindecat.

Astazi,ma simt iubire...

Cand am fost ura, am fost mare
Dar astazi, cu desavarsire
Sunt mare, caci ma simt iubire,
...Sunt mare, caci ma simt iertare.

Esti mare cand n-ai indurare
Dar te ridici mai sus de fire
Cand ti-este inima iubire,
Cand ti-este sufletul iertare.

Stiu: toate sunt o-ndurerare,
Prin viata trecem in nestire,
Dar mangaierea e-n iubire,
De-ar fi restristea cat de mare,
Si inaltarea e-n iertare.

(Al. Macedonski)

Viata e o curgere...

"Viata este o curgere, este un fluviu, este o miscare continua. Dar oamenii au impresia ca ei insisi reprezinta ceva static. Numai obiectele sunt statice, numai moartea este incremenita; viata este o continua schimbare. Cu cat exista mai multa schimbare, cu atat viata este mai abundenta. Iar o viata abundenta aduce cu sine ectraordinare schimbari, clipa de clipa."

 Osho

In mine cateodata...

În mine câteodată eu simt: se face noapte,

Din netrăite vremuri vin neguri să mă prindă,

Strigări necunoscute şi cântece şi şoapte

La casa mea colindă.

În mine câteodată ţărani cu zeghea sură 

Şi glume şi ispite şi tot ce ştie satul 

S-amestecă de-a valma roind în bătătură 

Şi vin să-şi ţie sfatul...

În mine câteodată grea liniştea se lasă, 

Miroase-a izmă creaţă şi-a flori de iasomie, 

În vreme ce un popă cu barba cuvioasă 

Slujeşte-o liturghie...

(Octavian Goga)

Mi-este teama...

Cu privirea spre cer si cu gandul la tine
Eu ma trezesc mereu
Mi-este teama, sa stii
De dureri si suspine
Sa ma prefac mi-e greu.
Daca soarta nu-mi va darui sansa de a fi numai cu tine
Voi privi iar spre cer pana cand intr-o zi...
Eu voi gasi alta cale sa ma apropi de tine
Chiar de voi astepta...
Si in sufletul tau va fi loc pentru mine
E speranta mea.
Somnul mi-e agitat, mii de ganduri m-apasa
Iar ma trezesc plangand
Parca-mi vine sa strig
Nimanui nu-i pasa
De cate lacrimï sunt.

Caisi in floare

Fericirea se cultiva...

In fata fiecaruia dintre noi se deschide un drum pe care trebuie sa-l parcurgem pentru ca la capatul lui se afla destinul nostru. Fiecare dintre noi este liber sa parcurga acest drum asa cum isi doreste, insa atentie, exista doar un singur sens ce duce numai inainte. Uneori, suntem nerabdatori si grabim lucrurile, alteori, ramanem blocati intr-un punct de care, credem noi, nu mai putem trece
De cele mai multe ori, privim inainte si spunem in sinea noastra: „Inca un pic si voi fi fericit!” sau „Cand voi obtine acel lucru, voi fi intr-adevar fericit!”. Astfel, suntem orbiti de naivitatea unor destinatii la care vrem sa ajungem si care ne ofera iluzia unei fericiri depline.
Ca urmare, va propun urmatorul lucru: hai sa nu mai privim acest traseu ca pe un drum unde la capat se afla implinirea noastra, ci ca pe un punct care se prelungeste cu fiecare moment.
In acest fel, suntem obligati sa gasim acum motivele pentru a fi fericiti, nu peste o luna sau peste un an. In acest fel, evitam sa mai trecem cu vederea micile bucurii in speranta ca vom obtine marea fericire!
Am devenit oarecum dependenti de expresia „atunci cand..”.  Atunci cand o sa obtin acel job, o sa-mi cumpar masina visata. Atunci cand el va veni primul la mine, il voi ierta. Atunci cand voi avea casa mea, nu voi mai depinde de nimeni. Atunci cand voi calatori, ma voi elibera de stres.
Atunci cand seful nu imi va mai impune atat de multe reguli, voi avea rezultate mai bune. Atunci cand copiii vor creste, voi avea mai mult timp pentru mine. Atunci cand imi voi plati toate datoriile, vi fi fericit. Suntem ceea ce gandim, iar daca gandul nostru va fi proiectat mereu in viitorul idealizat de noi, nu mai constientizam bucuriile prezentului.
Mai exact, ne consolam ca vom gasi ceva mai bun, fugind de realitatea care ne inconjoara si implicit de bucuriile prezente!
Ce spuneti de: „acum cand...” ? Este la indemana oricui sa pretuiasca clipa prezenta si oamenii care inca mai sunt alaturi de el. Acum, cand stau langa copilul meu, ma simt implinit. Acum, cand imi oferi sprijinul tau, nu ma simt singur.
Acum, cand am 45 de ani, am o adevarata experienta in spate. Acum, cand am 20 de ani, am un viitor in fata. Acum, cand ne certam, realizez ca relatia noastra trebuie imbunatatita. Acum, cand sunt trist, trebuie sa caut adevaratele motive pentru care am aceasta stare si sa le elimin. Acum, cand nu am tot ce-mi doresc, inseamna ca nu stiu ce-mi doresc cu adevarat. Acum, in aceasta clipa, am posibilitatea alegerii!
Nu exista scuze in a fi fericiti si nici oameni care sa nu te ajute sa gasesti aceasta fericire! Elimina temerile si bucura-te de tot ceea ce te inconjoara acum!
Ca sa iti demonstrezi chiar tu acest lucru, iti propun un exercitiu: suna o persoana draga pe care ai neglijat-o in ultima vreme si spune-i „te iubesc”. Daca este langa tine, cu atat mai bine. Vei vedea ce usor este sa pretuiesti oamenii de langa tine si sa fii pretuit. Vei vedea ca fericirea se cultiva!

Despre iertare

Conceptul de iertare, una dintre premisele fundamentale ale conditiei de bun crestin, este, desi simplu, deosebit de greu de pus in aplicare, chiar si in conditiile unui individ foarte bine intentionat. In momentul in care cineva ne face un rau, sufletul nostru este ranit si declanseaza o reactie fireasca de autoaparare: vrem sa fim cat mai departe de cel care ne-a produs suferinta. Insa lucrurile nu se opresc aici.
Simtim, in acelasi timp revolta, manie, tristete si, in final, ura. La fel cum functionarea defectuoasa a unui organ intern, provoaca o durere fizica, cu rolul de a ne avertiza asupra faptului ca ceva e in neregula cu organismul nostru si trebuie sa eliminam un factor care ne imbolnaveste, tot asa, sufletul ranit reactioneaza prin sentimente negative.
Din nefericire, alegem sa alimentam aceste sentimente, care nu sunt cauza, ci doar efectul, ne simtim indreptatiti sa o facem si ajungem sa ne canalizam o mare parte din  energie in aceasta directie. Oricat de mult am incerca sa depasim aceste stari, de cele mai multe ori, ne este foarte greu. E ca si cum, am alege sa ne doara o masea din ce in ce mai tare, in loc sa tratam caria.
Rezultatul este previzibil: ne amplificam suferinta sau, altfel spus, ducem la bun sfarsit ceea ce a inceput cel care ne-a gresit. Mai mult decat atat, alocam atat de multe resurse acestui scop, incat „performanta” noastra o poate depasi pe cea a vinovatului initial.
Ceea ce nu pot intelege multi dintre noi este aceea ca, iertand pe cel care ne-a facut un rau (cu sau fara voia lui), ne salvam, in primul rand, pe noi insine. Altfel, continuam sa ne facem rau singuri si sa caram dupa noi un balast, la care adaugam in mod constant cate o pietricica sau cate un bolovan (dupa caz) si care, incet – incet, ajunge sa ne incovoaie si sfarseste prin a ne strivi.
La asta se adauga si modul in care universul rezoneaza cu actiunile noastre: „Vrei sa te simti nefericit, nedreptatit si frustrat, sa ai statut de victima? Pai de ce nu spui asa? Dorinta ta e porunca pentru mine!” Si astfel, constatam ca tot ceea ce ni se intampla, se inscrie in acesti parametri. Intram de fapt, intr-un cerc vicios, din care ne e aproape imposibil sa mai iesim.
Avem poate impresia ca „legea atractiei” e o revelatie a secolului nostru. Sigur, denumirea e relativ noua si i se acorda acum mult mai multa atentie, insa principiile ei au fost sesizate cu foarte mult timp in urma. Nu degeaba, bunicii si strabunicii nostri (si, probabil, si strabunicii lor) stiau ca „o nenorocire nu vine niciodata singura”, ca „bine faci, bine gasesti”, „cine sapa groapa altuia, cade singur in ea”, „dupa fapta, si rasplata” si asa mai departe.
Faptul de a ierta are, practic, proprietati curative: ne ajuta sa ne vindecam, ne permite sa evoluam, sa avem mintea limpede si sufletul sanatos. E o conditie obligatorie, pentru a putea trai in armonie cu noi insine.
Si mai exista si un alt aspect, demn de luat in seama, pe care l-a semnalat foarte frumos Dalai Lama. Sfatul lui este sa incercam sa ne privim dusmanul ca pe un profesor. Sa transformam, practic, o situatie care ne este potrivnica, intr-una care este in avantajul nostru. El explica acest concept foarte simplu si clar, spunand ca cel care ne face rau, are rolul de a ne provoca dezvoltarea personala, invatandu-ne sa ne antrenam unele dintre cele mai importante calitati: rabdarea, intelegerea, puterea de a ierta si multe altele
Pentru a putea deveni mai bun, trebuie sa fii pus in situatii, care sa te scoata din starea de confort. Altfel, nu exista nici un impuls, nicio dorinta de evolutie. Daca ti-e bine acolo unde esti, evident, nu are niciun rost sa pleci de-acolo, sa iti doresti altceva.
Nu in ultimul rand, atunci cand ni s-a facut un rau, trebuie sa fim foarte sinceri cu noi. Nu cumva raul acela a fost provocat de noi insine, intr-un fel sau altul? Desi exista persoane care ne fac rau in mod gratuit, acestea sunt, trebuie sa recunoastem, destul de putine. Marea majoritate doar reactioneaza la o fapta, un gand, un cuvant, provenite de la noi. Deci, e corect ca, atunci cand ne simtim loviti si nedreptatiti sa ne intrebam daca nu suntem vinovatii principali de cele care ni se intampla.
Totodata, decat sa ne afundam in tristete si ura, mult mai eficient si mai igienic e sa ne gandim la cum am putea indrepta cele intamplate si la ce putem face, pentru a evita pe viitor situatiile de acest gen. Si, nu in ultimul rand, ne putem intreba ce putem invata dintr-o astfel de situatie.
In definitiv, faptul de a ierta, nu te face neaparat mai generos sau mai tolerant, acestea sunt doar efecte din subsidiar. Principalele atuuri ale celui care iarta sunt acelea de a fi suficient de intelept si deschis pentru a-si percepe conditia si conditiile care ii sunt necesare, pentru o viata echilibrata si armonioasa si, in acelasi timp, faptul de a fi suficient de puternic, curajos si responsabil, pentru a pune in aplicare lucrurile pe care le intelege.
Dincolo de iertare, exista o alta invatatura crestina, pe care putini dintre noi o considera posibila si, si mai putini reusesc sa o puna in aplicare: „Iubeste-ti dusmanul!” Singurul mod de a accepta acest lucru si de a-l transforma din imposibil in posibil, este a intelege puterea intrinseca extraordinara a acestui concept: e, de fapt, singura metoda prin care putem „anihila” puterea actiunilor negative, indreptate catre noi. Doar in situatia in care, iubirea, implicit, fluxul de energie pozitiva emanata de noi, depasesc ca intensitate si volum ura care ne este destinata, putem spera la atingerea unui rezultat pozitiv.
Cei care urasc si fac rau sunt, in definitiv, demni de mila noastra, pentru ca, alimentandu-si aceste sentimente, sfarsesc prin a se chinui singuri. Aici abia intervine generozitatea noastra: dupa ce ne-am salvat pe noi insine, prin iertare, le putem arata calea spre salvare si celor care nu sunt capabili sa o recunoasca.
In fond, iubirea este singurul instrument, pe care il avem la indemana, pentru a ne proteja si pentru a ne putea asigura fericirea la care aspiram, pentru noi si cei din jurul nostru.

Despre vinovatie

Vinovatia este definita ca un sentiment de responsabilitate, culpabilitate, remuscare pentru o infractiune, crima, lucru rau, etc., real sau imaginar, cu voie sau fara voie, fata de altii sau fata de noi insine.
Manifestarile starii de vinovatie sunt diverse, plecand de la framantatul mainilor, plecarea capului si evitarea contactului vizual si dureri de stomac pana la senzatia de nod in gat, tristete, anxietate moderata.
In ceea ce priveste discursul interior (gandurile ce insotesc sentimentul de vinovatie), o caracteristica o constituie posibilele ganduri fantasmatice care pot duce la crearea unor adevarate scenarii in care ramanem prinsi incercand sa gasim solutii si uitand sa traim.
Cu totii ne dorim sa facem bine, sa fim placuti, sa iubim si sa fim iubiti, dar nu totul ne iese asa cum ne dorim. Este posibil ca, involuntar, un gest care ii va oferi o bucurie cuiva sa-l raneasca pe altul sau chiar pe noi insine.
Nu putem multumi pe toata lumea oricat ne-am dori acest lucru si oricat de atenti am fi. Si in aceste cazuri apare sentimentul de vinovatie fata de cei din jurul nostru.
Alteori ne simtim vinovati fata de noi insine, in momentele in care alegem sa renuntam la dorintele si nevoile noastre din diverse motive, atunci cand ne tradam propriile noastre principii de viata si propriul nostru cod moral, uneori atunci cand alegem, pe moment, o varianta aparent mai simpla pentru scopurile noastre.
Un lung sir de astfel de renuntari, alegeri “mai usoare” sau “mai pe placul” celor din jur, nu fac decat sa adanceasca sentimentul de vinovatie si sa miscoreze bucuria vietii.
In mod direct legata de constiinta, vinovatia este un semn de dezvoltare psihologica deoarece constiinta este cea care ne permite sa facem distinctia intre lucrurile bune si cele rele si sa ne corectam traiectoria atunci cand pasim alaturi cu drumul nostru. Vinovatia este modul in care suntem incurajati sa ne reexaminam gandurile, vorbele, nevoile si principiile de viata.
Pentru a fi constienti de toate acestea, o anumita cantitate de vinovatie este necesara, insa la fel de necesar este si un mecanism de prelucrare a ei, pentru ca altfel riscam s-o transformam intr-un mare dusman interior care ne impiedica sa ne atingem maximul potential ca oameni.Vinovatia are menirea de a fi un corector al traiectoriei si nu o pedeapsa.
Ramanand in vinovatie consumam foarte mult din resursele pe care le avem la dispozitie, in loc sa le folosim pentru a fi ceea ce ne dorim sa fim.
Uneori atunci cand ne simtim vinovati apar ganduri ca: „nu sunt in stare sa ...”, „nu sunt demn/a  de ...”, „nu merit sa ...”, “daca nu faceam/ziceam ...”, “nu mai am nici o sansa sa ... “, s. a. asemenea, iar urmarea este scaderea imaginii de sine. Iar atunci cand imaginea noastra despre noi insine este la cote scazute, tot asa este si functionalitatea noastra pe toate planurile vietii si implicit scad in numar si intensitatete si starile de bucurie, implinire, multumire.
Vinovatia dusa la extrem si un respect de sine foarte scazut duc la adoptarea unor comportamente de dependenta care intaresc un intreg set de trasaturi ale personalitatii si comportamente bazate pe frica, pe care le adoptam in speranta de a “da bine” in fata celorlalti in scopul unei cresterii iluzorii a imaginii noastre despre sine.
Cercul vicios al unei personalitati bazate pe frica este faptul ca ne este prea rusine de noi insine pentru a ne angaja intr-o introspectie cinstita. Primul pas in acesta introspectie este sa recunoastem felul in care ne autosabotam.

Ce facem in acest caz?

In loc sa ne simtim vinovati si sa regretam ce am facut sau nu am facut, in loc sa ne lasam coplesiti de greseli trecute, putem pur si simplu sa invatam ceva din ele.
De multe ori vinovatia vine din iluzia ca putem gasi in exterior ceea ce este deja al nostru, in interiorul nostru, pacea interioara, pacea cu noi insine.
Doar cunoasterea de sine, atunci cand suntem ceea ce suntem si nimic altceva, atunci cand traim prin noi insine si nu prin ochii celorlalti, doar aceasta cunoastere si acceptare pot elimina sentimentul de vinovatie.
Pentru ca doar atunci stii ca nu e nevoie sa traiesti pentru altii decat dupa ce ai invatat sa traiesti pentru tine si abia atunci stii ca greseliile raman greseli doar daca alegi sa nu inveti nimic din ele, altfel ele devin experiente.

Metallica - Nothing Else Matters (Acoustic with Orchestra - studio)

Daca tacerea dintre noi va vorbi...

"Daca cerul prea inalt va parea
Daca maine tot mai sus vei zbura
De esti asa departe
Te voi urma.

M-ai ridicat cand am fost la pamant
Am alergat prin ploaie sau vant
Mereu ai fost cu mine,
Cu mine oricand.

Cu bratele deschise
Te chem si astept
Cu bratele deschise
Te astept.

Daca tacerea dintre noi va vorbi
Daca vantul ma va trezi
Chiar de vei fi departe
Te voi gasi." :)

alexandru andries - tacerile din piept

As vrea...

‎"Aş vrea să fiu aşa uşor
Să poţi să mă respiri fără să ştii,
Să nu mai ies din trupul tău
Decît atunci cînd trupul tău nu va mai fi."

Visul...meu...

E ceas tarziu si stelele plang iara,
Multe se sting,dar alte mii apar,
Lucesc stingher de parca dau sa moara,
Lumina lor e rece,lucesc,apoi...dispar...


Cu-n dangat muribund,un orologiu bate,
Este batran si Timpul l-a infrant,
Cand ultima-i bataie,se stinge-ncet in noapte,
Singur,ramane Visul,stapan pe-acest Pamant.


In mrejele-i intinse cuprinde intreaga fiinta,
Si nu exista suflet care sa-i fi scapat.
In noaptea neagra,totu-i nefiinta,
De parca viata in veci n-a existat.


O frunza moarta desprinsa de pe-un ram,
Fosneste-n aer si cade spre Pamant,
O clipa doar caci s-a lovit de geam,
Dar n-o zaresc caci luata e de vant...
(C.Alin Balasoiu)

Nichita Stanescu: A muri in zbor

Nichita Stănescu - Cântec fără răspuns/ Song without an Answer/ Chanson ...

April...

Intr-o ramura-nflorita
E-agatat un cuib, in tei.
Ramura e leganata,
Leganandu-si cuibul ei.
Vantul murmura prin floare,
Adormind-o cu descantul.
Pasarea surade-n aripi,
Cunoscand ca-i numai vantul.

Mi-a zburat de mult din floarea
Sufletului pasarea,
Aripi ca-ntre fulgi cicoarea,
Verde-n piept ca zarzarea.

O tot caut de atunci
Prin padure, prin copaci.

(Tudor Arghezi)

Sunt flori....

Sunt flori ce-ţi ies în drum să te sărute
şi-ţi gângure crâmpeie de voroave.
Altele mici şi proaste şi gângave
au ochi adânci şi-ntrebători de ciute.

Unele cântă, altele spun snoave,
cârciumărese zvelte şi limbute.
Sunt flori ce parcă tremură lăute
se spovedesc şi-nchină cruci firave.

Sunt flori cu străluciri de spade goale,
flori cu obraji şi gene lungi de îngeri,
flori îmbrăcate-n platoşe şi zale,

flori prăbuşite-n lacrimi şi înfrângeri,
flori ce te mustră şi te-nfruntă-n cale
şi flori care te iartă că le-nsângeri. 

(Radu Gyr)