sâmbătă, 6 octombrie 2012

În văi adânci, pe munţi înzăpeziţi,
Vedeam eu chipul tău,
Pe norii lunecând grăbiţi -
Cu ochiul inimii – mereu.
Au nu pricepi, iubita mea,

A inimilor rugă,
Că dragostea zadarnic vrea
De dragoste să fugă?

Goethe
Sub al nu ştiu cui alint
Am uitat tristeţea mută,
După lumea de argint
Tainică şi neştiută.

Nu mă mai frământă-acum
Spaima stelelor eterne.
Îndrăgii al clipei scrum
Şi tăcerea ce s-aşterne.

Serghei Esenin
.. Şi tot aşa pe înserate cum e acum – ţi-aduci aminte?
Stam amândoi, acum e anul... noi amândoi! ce dulce-mi sună
În gând când le aud... ce dragă îmbrăţişare de cuvinte!
E-atâta cântec într-o vorbă când ştie gândul să şi-o spună...

Noi amândoi... închide ochii când vei ajunge-aici şi-ascultă
Noi amândoi – acum e anul. – Ce dulce lacrimă şi multă
Închide gândului cărarea când vreau anume să-mi socot
Ce-s eu în aste două vorbe în care singur tu eşti tot...

Elena Farago - Scrisoare
Dorul din piept
Nu-l stăvileşti!
Să vezi! Să auzi!
Acum să trăieşti!

Iubire! viaţa
Îţi este dragă;
Tu ai creat
Lumea întreagă!

Goethe - Cântec de mai
Cele mai frumoase zile din viata sunt cele pe care le inchidem in cripta amintirilor.
Garabet Ibraileanu 
Am greşit c-am încercat să te visez
Şi chiar mă-ntreb de ce te mai păstrez
În gândul meu?... În fiecare noapte
Ţi-aud ecoul în ascunse şoapte
Te pot ierta, dar nu pot în uitare

Să te ascund... durerea-i mult prea mare!
Şi mă tot pierd în somnul ce mă iartă
Că bântui peste tot cu a mea soartă...
Chiar am greşit că n-am dorit să pleci?
Mă urmăresc secundele prea reci
În care aşteptam zâmbetul tău
Ca pe-o lumină a sufletului meu.
Şi-am aşteptat, dar n-am găsit în vis
Nimic din ceea ce tu mi-ai promis...
Poate greşesc că-ţi dau iertarea mea,
Nici nu prea cred că-ţi pas-acum de ea
Mă-ntreb şi-acum de ce te mai păstrez
În gândul meu şi încă te visez...
Greşeala mea a fost că te-am crezut
Şi poate de aceea te-am pierdut...
Când fericirea ta va fi deplină
Îţi voi trimite o rază de lumină
Te va-mbrăca-n albastru infinit
Iar eu mă voi ierta că te-am iubit…

Mariana Eftimie Kabbout -

joi, 4 octombrie 2012

Mihai Eminescu - Speranţa



Cum mângâie dulce, alina usor

Speranta pe toti muritorii!

Tristete, durere si lacrimi, amor
Azilul îsi afla în sânu-i de dor
Si pier, cum de boare pier norii.

Precum calatorul, prin munti ratacind,
Prin umbra padurii cei dese,
La slaba lumina ce-o vede lucind
Alearga purtat ca de vânt
Din noaptea padurii de iese:

Asa si speranta - c-un licur usor,
Cu slaba-i lumina palinda -
Anima-nc-o data tremândul picior,
De uita de sarcini, de uita de nori,
Si unde o vede s-avânta.

La cel ce în carcere plânge amar
Si blestema cerul si soartea.
La neagra-i durere îi pune hotar,
Facând sa-i apara în negru talar
A lumii par?nimfa - moartea.

Si maicii ce strânge pruncutu-i la sân,
Privirea de lacrime plina,
Vazând cum geniile mortii se-nclin
Pe fruntea-i copila cu spasmuri si chin,
Speranta durerea i-alina.

Caci vede surâsu-i de gratie plin
Si uita pericolul mare,
L-apleaca mai dulce la sânu-i de crin
Si fata-i umbreste cu par ebenin,
La pieptu-i îl strânge mai tare.

Asa marinarii, pe mare umblând,
Izbiti de talazuri, furtune,
Izbiti de orcanul ghetos si urlând,
Speranta îi face de uita de vânt,
Si spera la timpuri mai bune.

Asa virtuosii murind nu desper,
Speranta-a lor frunte-nsenina,
Speranta cea dulce de plata în cer,
Si face de uita de-a mortii dureri,
Pleoapele-n pace le-nchina.

Cum mângâie dulce, alina usor
Speranta pe toti muritorii!
Tristete, durere si lacrimi, amor
Azilul îsi afla în sânu-i de dor
Si pier, cum de boare pier norii.

1866 11/23 septembrie
 

A fi indragostit de cineva inseamna mult mai mult decat a fi stapinit de un sentiment coplesitor - inseamna a lua o hotarare, a face o judecata, a te angaja printr-o promisiune. Daca dragostea ar fi doar un sentiment nestatornic n-ar exista
 nici o baza pentru fagaduinta de a iubi pe cineva pe toata durata vietii. Sentimentele vin si se duc. Cum as putea promite statornicie daca m-as baza numai pe ele, fara sa ma biziuesc pe judecata mintii si pe vointa caracterului?
Eric Fromm

marți, 2 octombrie 2012

Rugăciune puternică pentru momentele grele ale vieţii


O, Dumnezeule Mare, mântuieşte-mă de toate relele; o, Dumnezeule Mare, care ai hărăzit mângâiere tuturor Sfinţilor, hărăzeşte-mi-o şi mie, care ajuţi şi sprijini toate lucrările, ajută-mă şi sprijină-mă în toate nevoile, scapă-mă de toate primejdiile, de toţi duşmanii văzuţi şi nevăzuţi.
În numele Tatălui care a creeat lumea, în numele Fiului care a răscumparat-o, în numele Sfântului Duh care a împlinit legea în toată a ei desăvârşire.
Binecuvântarea lui Dumnezeu Tatăl care cu cuvântul a zidit lumea, să fie pururea cu mine ......!
Binecuvântarea Domnului Isus Hristos, fiul Marelui Dumnezeu, să fie pururea cu mine.....!
Binecuvântarea Sfântului Duh cu cele mai scumpe daruri ale Sale, să fie pururea cu mine ... !
Doamne, norii grei ai nenorocirilor şi ai supărarilor se abat asupra capului meu şi întristările sfâşietoare mă copleşesc, dar mă mângăi că Tu mă iubeşti şi această încredinţare mă încurajează. Plin(ă) de nadejde în dragostea şi bunătatea Ta, nu voi lăsa să mă biruiască împotrivirile soartei, ci mă voi lupta cu curaj, căci numai cu ajutorul Tău voi reuşi.
La tine, dar Preabunule Doamne, alerg şi mă rog: vino grabnic şi mă mântuie cu puterea Ta, cu mila Ta, precum ai mântuit şi pe Petru cel ce venea pe apă; întinde-mi mâna ca şi lui şi mai presus Doamne dă-mi sănătate şi..........(se spune o singură dorinţă).
Doamne, ai milă şi nu zăbovi şi primeşte cu bunătatea Ta rugaciunea mea ce o fac către Tine, apără-mă cu Harul Tău şi ajută-mă sa fiu statornic în angajamentul ce-l iau faţă de Tine: de a da o bucată de pâine la săraci şi de a mă ruga pentru cei aflaţi în primejdii sau suferinţă şi pentru mântuirea tuturor oamenilor.
Trimite Doamne binecuvantarea Ta peste duşmanii mei cunoscuţi....(se spune numele) şi necunoscuţi şi iîdreaptă-i cu gânduri bune spre mine şi spre toţi ai casei mele.Tu Doamne, doreşti ca omul să trăiască în unire şi dragoste pe pământ.
Fă-i şi pe cei ce mă asupresc, mă urăsc, mă chinuiesc, ma năpăstuiesc, mă descurajează, ma desconsideră, să cunoască milostivirea Ta şi luminează-le Tu , Doamne, inima lor şi fă-o primitoare de dragoste, ca să trăim în deplină unire, cu inima curată şi ne iartă nouă greşelile, precum iertăm celor ce ne greşesc noua. AMIN!

,,Poate gresim cand daruim la intamplare,
Un sentiment, un gand, sau un suspin,
Si regretam de nu primim o-mbratisare,
Cand ratacim cararea prin destin.
Ne doare gestul nefacut, dar asteptat,

Atunci cand toate-n viata n-au culoare,
Si retraim placerea-ntr-un oftat,
Sperand ca mai exista-o data viitoare.
Sunt ochii tristi ascunsi intr-o oglinda,
Din care curg aievea lacrimi peste rand,
Iar bratele-si doresc, sa mai cuprinda
Sinceritatea nestiuta, dintr-un gand.
Am invatat sa plangem mult si in tacere,
Sa cumparam iluzii de la calatori,
Sa dam iubire si caldura cand se cere
La templul fara trepte, cladit de visatori.,,

duminică, 30 septembrie 2012

Iarta-ma!


 
"Inima mi s-a-mpietrit
Foame mi-e de rugăciune
Crede-mă că Te-am iubit,
Dar nu-i felul meu de-a spune.
Fapte bune dă-mi în gânduri,
Mâinile le-mpreunează
Şi genunchii m-i îndoaie,
Să spun după cum urmeză:
Aş vrea să mă rog Ţie ca să mă pot ruga,
Aş vrea să plâng cu jale şi să Te pot chema,
Şi poate-aş face asta, dar nu cred că-mi doresc,
Păcatului mă-nchin spunând că Te iubesc.
Aştept ca să mă ierţi, deşi nu Te-am rugat
Şi vreau să Te întorci, deşi eu am plecat.
Cuvinte seci pe foaie mă chinui să le-adun,
Dar gura mi se-ndoaie, când vrei să Ţi le spun.
Când plâng să nu mă crezi, sau când Te chem la mine,
Căci dacă dor mi-ar fi, aş sta mereu cu Tine.
Privirea-mi s-a uscat, iar gura-mi este stâncă
Şi oricât ai săpa nu poate fi adâncă.
Treimea Ta cea Sfântă în mâini ne-mpreunate,
Iar degetele-mi trei ţin loc pentru păcate.
Doresc să mă întorc să fiu din nou cu Tine
Mai iartă-mă o dată şi ai milă de mine!
În Sfânta Ta grădină promit că voi rămâne.
Promit c-am să mă rog de astăzi, nu de mâine,
Căci sufletul meu plânge şi cere mântuire
La Tine să se-ntoarcă şi să îi dai iubire.."


vineri, 28 septembrie 2012

"Mi-a trecut acum ceva prin minte : ce-i deosebeste pe "oamenii buni" de "oamenii rai"?
Oamenii buni sunt sinceri. Ei traiesc clipa cu pasiune si o recunosc. O spun asa cum este ea, fara remuscari, fara complexe, fara ocolisuri.
Oamenii rai ascund. Poarta mereu o masca. Prefac mereu ceva in altceva...si sta se simte.
Oameni cu suflete frumoase, oameni cu suflete urate... Oameni frumosi, oameni urati...
Viata nu e mereu un zambet deschis, uneori e un zambet amar. Minciuna si rautatea schimonosesc sufletul chiar daca acesta este ascuns inlauntrul unui trup frumos.Si asta se simte. E discordant. Hai sa ramanem NOI in fata vietii si a adevarului ei. Vom avea mai mult de castigat. Si vom fi mai frumosi, vom fi mai VII. Vom iubi mai mult si vom fi, la randul nostru, mai iubiti. Pentru ca, in spatele a tot ceea ce vrem sa ascundem, suntem si ramanem NOI..."

joi, 27 septembrie 2012

"Invata de la toate sa ai statornic drum,
Invata de la flacari ca toate-s numai scrum.
Invata de la umbra sa taci si sa veghezi,
Invata de la stanca cum neclintit sa crezi.

Invata de la soare cum trebuie s-apui,
Invata de la piatra cat trebuie sa spui.
Invata de la vantul ce-adie pe poteci,
Cum trebuie prin lume de linistit sa treci.
Invata de la toate, ca toate ti-s surori,
Cum treci frumos prin viata,
Cum poti frumos sa mori." 

Lucrul cel mai frumos din lume? Iubirea.

Ziua cea mai frumoasã? Azi.
Obstacolul cel mai mare? Frica.
Lucrul cel mai usor? Sã greşeşti.
Greseala cea mai mare? Sã te auto-distrugi.
Cauza tuturor relelor? Egoismul.
Cea mai mare înfrângere? Descurajarea.

Cel mai bun profesor? Copiii.
Prima necesitate? Sã comunici.
Ceea ce te face mai fericit? Sã fii util celorlalţi.
Misterul cel mai mare? Moartea.
Cel mai rãu defect? Proasta dispoziţie.
Cel mai rãu sentiment? Ranchiuna.
Cadoul cel mai frumos? Înţelegerea.
Calea cea mai rapidã? Drumul corect.
Senzaţia cea mai plãcutã? Pacea interioarã.
Refugiul cel mai fericit? Sã zâmbeşti.
Remediul cel mai bun? Optimismul.
Lucrul cel mai frumos din lume? Iubirea.

Maica Teresa de Calcutta

Multumesc!

Am creat acest blog, dintr-o uriasa  dorinta de a transmite iubirea-mi. Daca am reusit sau nu, e posibil sa aflu niciodata. Au fost momente cand am vrut sa ma despart de acest blog.N-am putut sta prea mult departe de el. A devenit o parte din mine, din inima mea, din sufletul meu.Desi nu mai postez la fel de mult, si nu mai incerc sa bat la usi inchise, iubesc acest blog. Si multumesc tuturor, pentru frumoasele cuvinte pe care mi le-ati transmis cand ati simtit ca nu mi-e bine. Va iubesc si va doresc tot binele de pe pamant. Pace in inimi, liniste sufleteasca, bucurie si...fericire... pe cat posbil!   

duminică, 23 septembrie 2012

"Iubirea răsare de multe ori acolo unde nu te aștepți, de fapt mai des acolo unde nu este așteptată decât la cei care o așteaptă sau o caută cu disperare. Uneori bate puțin din aripi și pleacă mai departe, alteori (foarte rar) devine eternă. 
Începe de fiecare data cu un El și o Ea. Se întâlnesc, se privesc și au impresia că se știu de o veșnicie. Parcă de-abia s-au despărțit, de vreo oră sau doua,

și acum s-au întâlnit și își povestesc unul altuia ce au făcut. Nu au nevoie de prea multe întrebări, știu deja totul unul despre celălalt, și cum să nu știe când toate dorințele, visele, trăirile sunt ca două imagini în aceeași oglindă, atât de clare încât nu știi care este oglinda și care este realitatea. Mâinile lor se întâlnesc și par să fi fost create una pentru cealaltă. Buzele lor se întâlnesc și par croite după același tipar. Brusc lumile lor se unesc și dau naștere unei lumi mai mare și mai puternică, o lume pentru doi, o lume pe care nimeni și nimic nu o poate clinti.
Dar nimic din ceea ce este pământesc nu durează. Ea pleacă cu ochii în lacrimi și zâmbetul pe buze. Era fericită că l-a întâlnit și l-a iubit, dar i se rupea sufletul că trebuie să-l lase singur. El îi promite că o va aștepta până când ea se va întoarce, îl va prinde de mână și vor porni împreună spre o lume în care nimeni și nimic să nu le tulbure iubirea.
El privește cerul și vede o stea care îi zâmbește. Știe că nu poate fi decât ea. O s-o aștepte, timid și emoționat ca la prima întâlnire. Cu sângele clocotind în obraji, cu inima lovindu-se de coaste, veșnic cu un buchet de flori proaspete. Și ea va veni, îl va prinde de mână și-i va șterge tot dorul și toate lacrimile. Și vor fi fericiți.
Așteaptă. Și locul acela pare să aștepte împreună cu el seară de seară. Și liniștea pare să aștepte. Steaua zâmbește și el este fericit.
O să vină! Curând!"

VEI FI UN INVINGATOR CAND:

Vei avea incredere in tine insuti, desi toti se indoiesc de tine si nu te va interesa ce-ti vor spune;

Vei sti sa distingi un zambet de o zeflemea si vei prefera sa lupti toata viata decat sa cumperi o victorie fals...a;

Vei actiona din convingere si nu din lingusire;

Vei sti sa ierti la fel de repede ca atunci cand iti ceri scuze;

Vei sti sa mergi alaturi de un sarac, fara sa uiti ca este un om si alaturi de un bogat fara sa gandesti ca este un zeu;

Vei sti sa oferi liniste celui care nu-ti cere vorbe si absenta celui care nu te apreciaza;

Nu va mai trebui sa suferi pentru a cunoaste fericirea si vei putea sa nu-ti mai schimbi sentimentele sau scopurile pentru placere;

Nu vei incerca sa gasesti raspunsuri in cele din jurul tau, ci in Dumnezeu si in propria-ti persoana;

Iti vei accepta greselile si nu-ti vei pierde rabdarea.

Ultimul păcat

Ultimul păcat- Ionescu Stejarel

"să simt moartea ca pe o plăcere
în sărutul tău de taină
trecerea ta e o adiere
ce îmbracă a tăcerii haină,


să simt iubirea mea cum curge
şi îmbracă trupul tău cu lavă
din mine, seva cum se scurge
şi tu iar eşti a nopţii sclavă,

să te devor pe pat de paie
să te iubesc ca un nebun
să mori în hău de vâlvătaie
să-ţi fie trupul, vânt de fum,

şi-n patru zări trupul ţi-l poarte
cu tine să umple zările
să te întâlnesc numai în moarte
când ni se adun cărările,

să te iubesc pe vânt de toamnă
să te sacrific neîncetat
căci moartea la iubiri mă îndeamnă
iar tu, eşti ultimul păcat."

vineri, 21 septembrie 2012

Poem …pentru prieteni -Jorge Luis Borges

Nu pot să-ti dau soluţii pentru toate problemele vieţii, nu am răspunsuri pentru îndoieli si temeri, dar pot să te ascult şi să particip la zbuciumul tău.
Nu pot să schimb trecutul şi nici viitorul tău. Dar când vei avea nevoie de mine voi fi alături de tine.
Nu pot să te opresc să nu te împiedici. Dar pot să îţi ofer mâna, să te ajut să nu cazi.

Bucuriile , victoriile si succesele tale, nu sunt ale mele. Dar, sunt foarte bucuros când te văd fericit.
Nu judec deciziile pe care le iei în viaţă. Mă limitez să te susţin, stimulându-te şi ajutându-te, dacă îmi vei cere.
Nu pot să-ţi fixez limitele activităţii tale, dar îţi ofer şansa necesară pentru a spera mai mult.
Nu pot evita să suferi când o durere iţi rupe sufletul. Dar pot plânge cu tine şi pot aduna bucăţile sufletului tau…si tu vei fi din nou bucuros de viaţă.
Nu pot să-ţi spun cine eşti şi nici cine ar trebui să fii. Pot numai să te iubesc aşa cum eşti şi să fiu prietenul tău.
In aceste zile m-am gândit la prietenii şi prietenele mele. Nu erai nici primul, nici ultimul şi nici la mijloc.
Nu începeai şi nici nu încheiai lista.
Dormi fericit… Răspândeşte vibraţii de iubire… Ştii că suntem aici în trecere. Înfrumuseţează-ţi relaţiile!


Profită de oportunităţi. Ascultă-ţi inima. Fii încrezător în viaţă.
Pretind aşa de puţin… să fiu primul, al doilea sau al treilea din lista ta..
Îmi ajunge că vrei să-ţi fiu prieten. Îţi mulţumesc că exişti.

Cel mai frumos poem de dragoste: Leonard Cohen - A Thousand Kisses Deep
http://youtu.be/n8CBduErWak
De ce ne dorim mai mereu ce nu putem avea? De ce unele asteptari dureaza intr-adevar o viata intreaga? De ce luptam cu disperare sa uitam ce-am citit pe o fila a vietii, traim cu impresia ca intorcand-o mergem mai departe, cand de fapt inima ramane in acelasi loc? De fapt mergem mai departe.Intotdeauna dupa noapte vine si un rasarit de soare. Va iubesc si va doresc din inima sa va bucurati de viata! Asa cum este ea, cu bune si cu rele. 
IN UITARE 
AUTOR: MIHAIL RUJOIU

Nopti prea lungi, nopti prea scurte,
Zile frumoase si zile urate,

Ceasuri ce bat, ceasuri ce tac,
Tu m-ai uitat, eu te-am uitat...

Visele prea lungi, visele prea scurte,
Zile bune putine si zile rele multe ,
Sansa a venit, sansa a plecat,
Eu te-am uitat, tu mai uitat.

Ploi prea lungi, ploi prea scurte,
Amintiri frumoase si amintiri urate,
Clopote ce bat,clopote ce tac,
Tu mai uitat , eu te-am uitat.

Saruturi prea lungi,sarutari prea scurte
Buzele sunt dulci si muzele sunt mute,
Lacrimi ce ard, lacrimi ce cad,
Eu te-am uitat, tu m-ai uitat.

Nori prea desi, nori prea rari,
Tu acum apari si apoi dispari,
Chipul tau vesel, chipul tau trist,
Tu m-ai uitat, eu te-am uitat.

Ape prea reci, ape prea calde
Valuri mici si valuri inalte,
Luna a venit, luna a plecat,
Eu te-am uitat, tu m-ai uitat.

Idei prea istete, idei prea trasnite,
Idealuri reusite si idealuri nereusite,
Campul verde,campul uscat,
Tu m-ai uitat, eu te-am uitat.

Zapezi prea putine, zapezi prea multe,
Ierni lungi si ierni scurte,
Oameni ce vorbesc, oameni ce tac,
Eu te-am uitat, tu m-ai uitat.

Natura confuza, natura mortala,
Un cantec pierdut pe bolta stelara,
Privim indelung un rasarit de soare
Si ne pierdem adanc, in uitare.

Din cartea : Din Fum de Tigare ...

joi, 20 septembrie 2012

Pe cărarea învelită cu amintiri

Pe cărarea învelită cu amintiri
caut un luminiş în mine nu pe drum,
aud şoapta ploii lângă lacrima mea
pusă în gândurile pierdute acum.


Când alunec pe tomberoane de idei
umbrele toate nu se văd niciodată,
nu mai vor s-apară nici un fel de poame
şi numai lupii mai ţin foamea uitată.

Pe cărări eu aştern secunda nu anul
şi rog o doină din vise să-mi aprobe
struna de vioară cu acorduri calde,
să nu mai bat trotuarele ca pe tobe.

Azi văd copite în nisip, sunt în deşert,
cu mine e doar umbra, vorbesc cu luna,
singurătatea plânge singurătatea,
dar vreau cărări iubite întotdeauna.

poezie de Constantin Rusu

miercuri, 19 septembrie 2012

Cand de durere simti, ca inima ti-e ingreunata,
Si-n coltul gurii tale, lacrimile se arata,
Fugi si plange-te la pietre, sau la bolta instelata,
Dar la oameni niciodata.

duminică, 16 septembrie 2012



“Cruce Sfântă, părăsită “



Cruce Sfântă, părăsită
Lângă margine de drum,
Coperişul tău se strică
Lângă creştinii de acum.

Cruce Sfântă, jalnic este,
Tristă stai, plecată-n jos
Şi nu-i nimeni să te-ndrepte
Of, ce lucru dureros!
Oamenii nu-şi mai ridică
Pălăria-n dreptul tău,
Să se-nchine şi să zică:
Doamne, feri-ne de rău!

Cruce Sfântă cu durere
Tristă stai în locul tău,
Caţi la lume făr-a cere
Ceva-n ajutorul tău.
Nimeni astăzi nu mai vine
Să te-aşeze iar frumos,
Bate vântul, te doboară
Cu icoana lui Hristos.

Dar credinţa mea îmi spune
Ca mult nu va dăinui,
Printr-o tainică minune
Crucea tot va birui.

Cerul e plin de bunătate,

"Iubirea mea, scriu de trei zile
Despre tot ceea ce trăiesc
Dar, gându-mi zboară doar la tine,
Doar ştii cât de mult te iubesc!

E lumea plină de cuvinte,
Cerul e plin de bunătate,
Tu eşti mereu în a mea minte
Chiar dacă este zi sau noapte.

Iubitul meu, aştern iubirea
Aşa cum doar noi o trăim,
Tu ştii de fapt că fericirea
Doar amândoi o împărţim.

E lumea plină cu... de toate,
Cu vise, lacrimi, bucurii...
Eu te iubesc când eşti departe
Dar, te aştept în orice zi!

Iubitul meu îndurerat,
Mi-e sufletul avid de tine,
Distanţa nu m-a degerat,
Inima mea îţi aparţine!

E lumea plină de ochi, care
Mă pot citi sau admira
Dar, ochii tăi au o splendoare...
Doar ei mă mai pot inspira.

Iubirea s-o aştern curată
În nopţile-n care lipseşti
Doar fizic, fiindcă niciodată
Din suflet nu te dezlipeşti."

sâmbătă, 15 septembrie 2012

As vrea sa-mi scrii...

"Aş vrea să-mi scrii o poezie
Pe cerul toamnei, prea târzie
Să-mi cadă versurile-n ploi
Citind să-mi amintesc de noi.


Pe frunze galbene să-mi scrii
Timbrate cu săruturi vii,
Şi mâna să-mi atingi uşor
Când le deschid, pagini de dor.

Să-mi scrii pe stelele promise
Tăcerea vorbelor nezise,
Când noaptea-mi cade pe retină
Să văd iubire-n luna plină.

Să-mi scrii iubite o scrisoare
Pe ape, lacrimi curgătoare,
Să mă-nvelesc în amăgire
Trăind povestea de iubire.

Dar dacă încă vreau să te mai ţin, Din când în când, visând, pe braţul meu,



În ochii tăi mă vindec
şi mă scald,
Ne ţinem, unul altuia,
de cald
Sau noaptea, poate,
numai de urât...
Eu nu te-ntreb
de unde-ai coborât,
Tu nu mă-ntrebi cât stau
şi unde plec...
Şi, uite-aşa, trec zilele,
cum trec,
Şi, uite-aşa, vin nopţile
cum vin,
Dar dacă încă vreau să te mai ţin,
Din când în când, visând,
pe braţul meu,
O altă zi se va-ntâmpla mereu
Şi-o altă noapte se va-ntoarce-n noi,
Să ne convingă, totuşi, pe-amândoi,
Cât de frumos e cerul şi de-nalt
Privit, prin somn, cu ochii celuilalt.

poezie de George Ţărnea din Exerciţii de iubire (2003)

Sunt lacrimi aşa de grele şi de fierbinţi, încât ochii nu le pot plânge; ele zac în inimă arzând-o.

citat din Nicolae Iorga

Vreau, chiar vreau...sa fim doi...

Vreau sa fim doi
Iar toamna sa cada peste noi doi
Ale ei frunze moi sa ne acopere pe amandoi
Nimeni sa nu ne stie nimeni sa nu ne vada
Decat ea Toamna cu farmecul ei
 
O, Doamne, tăria mea- Sf. Nicolae Velimirovici
------------------------------------------------------


"Bătrânii mei m-au învățat, pe când eram tânăr, să mă agăț de cer și de pământ ca nu cumva să mă împiedic. Vreme îndelungată am rămas copil și mult timp obișnuiam să mă sprijin de propteaua pe care ei mi-au dat-o.
Dar, odată veșnicia s-a revărsat prin mine, iar eu m-am simțit ca un străin în lume, cer și pământ au plesnit în două în mâinile mele precum o trestie plăpândă.

O, Doamne, tăria mea, cât de plăpânde sunt cerul și pământul! Ele par ca niste palate zidite din plumb, dar ele se evaporă ca apa în palma mâinii în prezența Ta. Doar zbârlindu-se își ascund fragilitatea lor și-i înspăimântă pe copiii needucați.

Îndepărtați-vă de mine, sori și stele. Ascundeți-vă de pământ. Nu mă ademeniți, femei și prieteni. Ce ajutor pot primi eu de la voi, voi care îmbătrâniți neîncetat și pogorâți în groapă?

Toate darurile voastre sunt un măr cu un vierme în miezul lui. Toate veșmintele voastre sunt o pânză de paianjen de care-și râde goliciunea mea. Zâmbetele voastre sunt o afișare a întristării, prin care neputința voastră strigă către a mea după ajutor.

O, Doamne, tăria mea, cât de plăpânde sunt cerul și pământul. Iar tot răul pe care oamenii îl fac sub cer este o recunoaștere a neputinței și infirmității.

Doar cineva puternic îndrăznește să lucreze binele. Doar cel ce este hrănit și adăpat de Tine, tăria mea, este plin de tărie pentru totdeauna.

Doar cel ce doarme în inima Ta cunoaște odihna. Doar cel ce ară dinaintea picioarelor Tale se va bucura de rodul ostenelilor sale.

Copilăria mea, hrănită cu teamă și cu ignoranță, a ajuns la capăt; iar nădejdea mea în cer și pământ au dispărut. Acum eu privesc doar la Tine și mă agăț la rândul meu de privirea Ta, o, leagănul meu și învierea mea."

vineri, 14 septembrie 2012


FRÂNTURI DE SUFLET- POPA INES VANDA

Când orele-nserarii clipeau timid în geam 
Nedezlegate doruri au tresărit stinghere, 
A suspinat iubirea, în timp ce hoinăream 
În gara fără nume ,prin cioburi de tăcere. 

Se întristase frunza, că vara-i pe sfârșite, 
Iar visul meu tomnatic avea doar aripi frânte, 
Semnasem cu iubire pe inimi răzvrătite 
Și am aprins făclia aducerii aminte. 

Nu mă îmbrac cu lacrimi pentru miraje moarte 
Și nu regret robia vremelnicei stihii, 
Mi-e dor însă de mine, de zâmbete-nflorate, 
De chihlimbare strânse cu taină-n colivii. 

Dantele de înfrângeri s-au cuibărit în gene 
Și porți de amăgire rămas-au ferecate, 
Am îngropat Siberii în nopțile perene 
Și-am încuiat sertare de îndoieli brumate. 

Pe stânca nemuririi sculptez în scoică timpul, 
Sădesc în mine temple, sfidând orice trădare, 
Conjug divin iubirea și ard ca felinarul, 
Fac legământ cu cerul și-a lui crucificare.

Memorie

O pasăre cu o singură aripă
şi cu aripa transformată în lanţ,
o pasăre cu o aripă rămasă să spere
şi alta pe care o tîrăşte în zbor,
o pasăre-mi trece noaptea prin somn
şi dimineaţa o găsesc răstignită
în acelaşi loc unde seara
am lăsat-o
lovindu-şi lanţul cu aripa.

poezie de Octavian Paler

marți, 11 septembrie 2012


RENUNȚARE

de Dori Lederer

Ca să mă mai întreb acum ce-a fost,

Să caut iarăşi începutul în sfârşit,
Să-ntreb mereu „de ce” şi „cum”, nu are rost
Şi nici putere n-am să mă ridic.

Să-mi amintesc de steaua ce-am atins
Nu mă ajută ca din nou să zbor,
Ci doar ca să mă sinucid în vis
Cu-otrava lacrimilor dintr-un nor.

Să-mi leg privirea-n noduri de batiste,
Ca oarbă să rămână fluturarea.
Nu va distruge porturile triste
Şi–n dar, nicicând nu voi primi uitarea.

De mor, trăi-voi veşnic cu-amintirea
Şi de trăiesc, în amintiri eu mor.
Atunci ce rost mai are întrebarea :
Să mă ridic din nou sau nu, în zbor?

duminică, 9 septembrie 2012

Privind răsăritul
Am înţeles
Că noaptea e doar un alt început
pentru vise.
Acolo drumurile noastre
s-au întretăiat,

aşteptând dimineaţa.
O nouă zi... şi din nou,
acelaşi drum...

poezie de Iuliana Şerban

vineri, 7 septembrie 2012

Iubirea....

"Iubirea e tumult
E apă, foc, pământ
Iubirea-i nebunie
Solidă-mpărăție.

Iubirea e culoarea
În care doarme marea
E primul pas în viață
Un foc topit în gheață.

Iubirea e răspuns
E tot, e îndeajuns
E cearta inimii
Ce urlă prin câmpii.

Iubirea e târziu
Un plin într-un pustiu
Ea este rădăcina
În lume spală tina.

Iubirea e un cânt
Din inimi de pământ
E jarul unei nopți
Ce arde dor sub bolți.

Iubirea e tăcerea
Ce scrie învierea
E ruga celor morți
Și renăscuți în sorți.

Iubirea e copil
Adult iubind senil
Iubirea e durere
Ce naște o avere.

Iubirea e îmbăt
Din tine face Făt
Iubirea e dorință
Din ea face zeiță.

Iubirea e priviri
Zidește amintiri
Iubirea n-are chip
Din ea mă înfirip."


miercuri, 5 septembrie 2012

Daca... 
poezie [ ]


- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 
de Joseph Rudyard Kipling [Rudyard_Kipling 



Dacă-ţi rămâne mintea când cei din jur şi-o pierd
Şi fiindcă-o ai te apasă sub vorbe care dor,
Dacă mai crezi în tine când alţii nu mai cred
Şi-i ierţi şi nu te superi de îndoiala lor,

Dacă de aşteptare nu osteneşti nicicând,
Nici de minciuna goală nu-ţi clatini gândul drept,
Dacă, izbit de ură, nu te răzbuni urând
Şi totuşi nu-ţi pui mască de sfânt sau înţelept,

Dacă visezi, dar visul stăpân de nu ţi-l faci,
Sau gândul, deşi judeci, de nu ţi-e un ţel,
Dacă-ncercând triumful sau prăbuşirea taci
Şi poţi, prin amândouă trecând, să fii la fel,

Dacă înduri să afli cinstitul tău cuvânt
Răstălmăcit, naivii să ducă în ispită,
Sau truda vieţii tale, înspulberată-n vânt,
De poate iar s-o ‘nalţe unealta-ţi prea tocită,

Dacă poţi strânge toate câştigurile tale
Ca să le joci pe-o carte şi să le pierzi aşa,
Şi iarăşi de la capăt să-ncepi aceeaşi cale
Fără să spui o vorbă de neizbânda ta,

Dacă poţi gândul, nervii şi inima să-i pui
Să te slujească încă peste puterea lor,
Deşi în trupul firav o altă forţă nu-i
Afară de voinţa ce le impune spor,

Dacă te vrea mulţimea, deşi n-ai linguşit,
Şi lângă şef tu umbli ca lângă-un oarecare,
Dacă de răi sau prieteni nu poţi să fii rănit,
Dacă nu numai unul, ci toţi îţi dau crezare,

Dacă ajungi să umpli minutul trecător
Cu şasezeci de clipe de veşnicii,

Mereu,
Vei fi pe-ntreg Pământul deplin stăpânitor
Şi, mai presus de toate, un OM –copilul meu!