Iubirea si Fericirea in cadrul relatiilor de cuplu inseamna pentru fiecare altceva. De cele mai multe ori, aceste semnificatii nu au niciun fel de legatura cu adevarata Iubire, cu adevarata Fericire – ci se refera strict la motive exterioare care genereaza propriile interpretari si suprainvestiri …
Un material pe care vi-l recomand cu caldura, scris de Adrian Nuta.
Lectura placuta!
Răspunsul cel mai simplu ar fi că oamenii iubesc în multe feluri. Mai exact, fiecare în felul lui. Dar acesta este un răspuns care nu aduce nici un fel de cunoaștere. În ignoranța în care, personal, mă zbat (poate și tu) am nevoie de mai mult decât un răspuns poetic și în nici un caz de unul sceptic („Felurile de a iubi sunt în mod esențial neclasificabile”).
Gândește-te la nori. De câte feluri sunt norii? Dacă te uiți pe cer, în fiecare zi, vei găsi forme extrem de variate. Cu toate acestea, meteorologii au distins patru categorii de nori: cumulus, nimbus, cirus și stratus. Acestea se pot combina, generând forme mixte, precum cumulo-nimbus.
Cu ajutorul acestor categorii poți descrie cerul unei zile, indiferent de anotimp. Evident, doi nimbus nu sunt identici. Sunt, însă, suficient de asemănători pentru a fi incluși în aceeași clasa. În același fel operează acea parte a psihologiei numita „psihodiagnostic”, care caută profile-tip de personalitate.
Deși oamenii sunt unici, ei pot fi așezați sub mai multe “umbrele”, grație asemănărilor dintre ei.
Contururile pe care psihodiagnosticul clinic și meteorologia le trasează, în domeniile lor, le caut și eu, de ceva vreme, în domeniul iubirii. Iată ce am găsit: mi se pare că oamenii iubesc în doua mari feluri.
Am numit aceste feluri IUBIRE-RĂSPUNS, respectiv IUBIRE-DĂRUIRE și le voi analiza pe rând. Încep cu iubirea-răspuns, care e de departe cea mai răspândită modalitate de a iubi, pe această planetă.
1. IUBIREA-RĂSPUNS
Iubirea-răspuns este un amestec de iubire, așteptări și dorințe personale.
Într-un limbaj mai mistic, este o combinație de Sine (în sens transpersonal, nu freudian) și Eu.
Această iubire începe cu mine și apoi ajunge la tine. Iată cum: Mie îmi place foarte mult ciocolata. Tu îmi cumperi ciocolată, iar eu, ca răspuns, te iubesc. Observă tiparul (exemplul cu ciocolata se poate multiplica la nesfârșit): eu am nevoie/îmi dorese ceva, tu îmi oferi acel ceva. Abia după ce nevoia sau dorința mea a fost satisfăcută încep să te iubese. Eu te iubesc pentru că tu faci ceva pentru mine. Dacă nu faci, nu te iubesc.
Prin urmare, nu este o iubire liberă, ci condiționată. Eu nu te iubesc indiferent dacă tu faci sau nu ceva pentru mine. Nu, nu. Te iubesc, după ce primesc ceva de la tine, după ce ai venit în întâmpinarea unei nevoi personale.
Atenție, nu spun că acesta e un lucru bun sau rău. Deocamdată constat. Deși, fie vorba între noi, fiind vorba de iubire, sunt înclinat să cred că oricum e ceva minunat.
Iubirea-răspuns conține, în subtext, următorul mesaj: „Fă-mă să mă simt bine, fericit!”. Are o dominantă receptivă (mai întai primesc ceva de la tine) motiv pentru care, făcând legătura cu Principiile Arhetipale, o consider un aspect al Principiului Feminin.
Eu am nevoie să călătoresc în străinătate, să văd și să mă bucur de locuri frumoase. Dar tu nu călătorești cu mine. Ei bine, pe tine nu te iubesc. Dar pe tine (un altul), care ai o nevoie similară și care mă insoțești, pe tine te iubesc.
Am nevoie, când mă întorc seara, de la slujba, să găsesc mâncare gătită. Vreau ca tu să-mi faci de mâncare, tu îmi faci de mâncare, iar eu te iubesc. Dacă nu știi să gătești, dacă nu-ți place sau te-ai săturat să-mi faci de mâncare, avem probleme. Nu te mai iubesc.
Am nevoie să mă admiri, să-mi spui că sunt frumoasă, specială, deosebită. Tu mă apreciezi și eu te iubesc. Când imi arăți imperfecțiunile, defectele, viciile, iubirea mea pentru tine dispare.
Eu doresc să facem dragoste și tu ești disponibilă erotic. Ca răspuns, te iubesc. Însă nu te mai iubesc dacă ești obosită, dacă nu ai chef sau dacă, Doamne ferește, ești atrasă de altcineva.
După ce am eșuat, mă aștept să mă încurajezi, să-rni spui că ai încredere în mine și că data viitoare sigur voi reuși. Tu faci asta, iar eu te iubesc. Dacă tu nu te pricepi sau, din motivele tale, alegi să nu fii alături de mine, sunt frustrată și dezamăgită. Astăzi nu te mai iubesc!
În iubirea-răspuns sunt focalizat pe nevoile mele. Ele sunt pe primul loc. Ca recampensă pentru faptul că le satisfaci, eu te iubesc.
Iubirea mea nu pleacă de la mine spre tine pur și simplu. Ai vrea tu… Există condiții, exigențe, standarde.
Totuși tabloul nu este așa ideal cum îl zugrăvesc. Ai anumite așteptări la care, surpriză, partenerul nu raspunde. Ce se întâmplă atunci? Suferi.
Suferi pentru că nu-ți aranjează frumos hainele în șifonier, pentru că nu are un job mai bine plătit, suferi pentru că vorbește la telefon cu fostul ei iubit sau cu fosta lui prietenă, suferi pentru că uită să-ți aducă flori, suferi pentru că nu-i plac drumețiile lungi, suferi pentru că muncește până târziu, suferi pentru că nu are opțiuni politice ferme, suferi pentru atenția pe care o oferă fratelui sau surorii, suferi pentru că, nu-ți spune, cu lux de amănunte, cum se simte.
Și ce faci în acest caz? Da, asta faci. Încerci să îl schimbi. Să o modelezi. Să îi modifici comportamentele. Să îi refaci structura de personalitate.
Știi ce am învătat eu, până la acești aproape 40 de ani, spre care mă îndrept vertiginos? Că incercarea de a-l schimba pe celălalt este nu doar inutilă ci și, pentru cei care au simțul umorului, comica.
Este ca și cum pe tine te doare stomacul și te duci la doctor, rugându-l să prescrie o rețetă pentru vecinul tău. Draga mea/dragul meu, boala este a ta! Ca să te simți bine, nu altcineva trebuie să se schimbe.
Schimbă-te tu, dacă simți nevoia unei schimbări. Ciocnirea dintre așteptările tale și realitatea celuilalt este fatală. Este imposibil să nu fii frustrat. Însă celalălalt, așa cum este el, nu este responsabil pentru frustrarea ta.
Tu ești frustrat pentru că nu îți sunt împlinite așteptările. Așteptările sunt ale tale: tu ai o anumită imagine, imagine ce există exclusiv în capul tău, și în raport cu realitatea binențeles că pare necorespunzătoare, insuficientă, frustrantă, dureroasă.
Tu nu iubești pe cineva real, ești îndrăgostit de o imagine și de un set de idei.
Iubirea-răspuns, atunci când o poți privi în totalitate (simbolic – pe ambele fețe) conține și suferință. Când celălalt trebuie să fie într-un anumit fel pentru ca tu să fii satisfăcut, vei suferi în mod necesar dintr-un motiv foarte simplu: natura umană nu este fixă. Realitatea este, prin natura sa, vie, flexibilă, curgătoare.
Cum spunea Heraclit: nu te poți scălda de două ori în apele aceluiași râu. Cel care astăzi te mângâie cu duioșie mâine va fi un pic diferit: poate atingerea lui va fi un pic mai rece sau mai aspră, poate va fi sufocantă sau dominatoare, poate va fi mecanică, lipsită de vlagă.
Cea care astăzi te ascultă cu atenție mâine nu va mai fi interesată de aceeași poveste, poate va dori ca și tu să o asculți sau va fi pur și simplu ocupată cu altceva.
Și Buddha și psihanaliza aveau dreptate: dorința este suferință! Când împlinirea sau fericirea ta depind de altcineva, într-o anumită măsura, suferința este inevitabilă.
Când frustrarea atinge un anumit prag, pe care Eul nu-l poate tolera, iubirea-răspuns încetează.
Iubirea-răspuns este naturală, face parte din viață. Ea ne arată, sistematic și dureros, că nu am realizat unitatea. Eu nu sunt întreg dacă depind de tine.
Dacă fericirea mea e în mâinile tale, libertatea pe care o simt nu e decât o amăgire. Sunt încă legat de tine, am nevoie de tine pe diferite planuri, sufăr dacă lipsești din viața mea sau nu te armonizezi, cu dorințele mele.
Acesta e nivelul meu de evoluție. Până aici s-a dezvoltat viața în cazul meu.
2. IUBIREA-DARUIRE
În oglindă cu iubirea-răspuns, iubirea-dăruire este o iubire pură, necontaminată de așteptare și nevoi egocentrice. În același limbaj mistic, este Sinele sau, mai bine zis, o modalitate de manifestare a Sinelui (o altă modalitate este înțelepciunea).
Iubirea-răspuns începea cu mine. Iubirea dăruire, începe cu tine.
În iubirea-răspuns sunt focalizat pe nevoile mele, în iubirea-dăruire sunt focalizat pe nevoile tale. Este o iubire matură în cel mai înalt grad, deoarece se oferă fără a pune condiții, fară a se negocia, fără a cere ceva în schimb. Prin comparație, iubirea-reactivă are o notă infantilă.
Iubirea-dăruire conține mesajul: „Mă bucur să-ți ofer asta. Nu aștept nimic în schimb.”. Dominanta ei este emisivă (ea pleacă din mine, direct, fără ca tu să fi făcut ceva), de aceea o consider un aspect al Principiului Masculin.
Asta nu înseamnă că este practicată dominant de bărbați! Fac această precizare pentru cei care n-au citit capitolul despre principiile arhetipale sau l-au citit și n-au înțeles nimic (variantă puțin probabilă – am o părere foate bună des pre inteligența cititorilor mei).
Iubirea-dăruire seamănă cu actul de a avea grijă de o floare. Mă bucur să te îngrijesc pe tine, floare, dar nu-ți cer să înflorești pentru mine. Nici nu mă retrag din viața ta dacă nu înflorești sau dacă înflorești când sunt eu plecat în vacanță și de tine are grijă, temporar, altcineva.
Indiferent de ritmul creșterii tale, eu continui să am grijă de tine. Mă retrag atunci când și tu te retragi. Dacă ai vorbi și mi-ai cere să plec, pentru că dorești să fii ingrijită de altcineva, de asemenea m-aș retrage, întrucât nu vreau să am grijă de tine împotriva voinței tale.
Cum știu că te iubesc cu adevarat, cum îmi dau seama dacă iubirea mea este hrănitoare? Foarte simplu.
OBSERV DACĂ IUBIREA MEA TE AJUTĂ SĂ TE DEZVOLȚI!
În opinia mea, evoluția este criteriul iubirii: când te iubesc tu evoluezi. Hrănit/hrănită cu iubirea mea, tu crești, te dezvolți pe diferitele niveluri ale ființei tale. Aceste niveluri pot fi ierarhizate de la inferior la superior.
Tu ai nevoie de hrană fizică, de pildă lapte (dacă ești bebeluș). Eu iți ofer acest lapte (sunt mama ta). Tu sugi la sânul meu și crești. Eu nu-ți cer nimic în schimb, nici acum, nici peste 30 de ani, când vei fi o namilă de om, cu un portofel ticsit cu lei noi. Aceasta este iubirea-dăruire.
Sunt soțul tău. Îmi spui că ai întâlnit un bărbat care-ți împărtășește pasiunea pentru teatru, cu care poți discuta despre autori, scenarii, actori. Eu sunt o natură mai activă și nu pot sta 2-3 ore țintuit în fotoliu. Așa cum mă bucur pentru tine, nu te părăsesc pentru că mergi eu el la teatru, nici nu caut o altă femeie, în secret, ca să te pedepsesc. Continui să fac celelalte lucruri împreună cu tine, mai ales că acum ești mai relaxată.
Iubirea-dăruire are ca efect evoluția celei pe care o iubești. În sensul cel mai înalt, spiritual, o ajuți, o stimulezi, o sprijini să devină o ființă mai luminoasă, mai iubitoare, mai pură. Te gandești și actionezi pentru binele ei superior. Te bucuri să o vezi devenind mai sănătoasa, mai încrezătoare, mai frumoasă, mai înțeleaptă. Îi oferi ceea ce o face în mod real fericită.
Într-un registru mai ezoteric, o ajuți să manifeste principiul pe care îl conține și să integreze principiul polar opus, adica O AJUȚI SĂ SE APROPIE DE DUMNEZEU.
Acesta este cel mai minunat dar pe care i-l poți face. Este iubirea-dăruire în aspectul ei elevat, spiritual. Să răspunzi celor mai profunde nevoi (de tip spiritual), să-i facilitezi accesul la spiritualitate, s-o ajuți să-și ridice nivelul de conștiință, să o impulsionezi să vibreze pe frecvențe mai înalte.
Această iubire este mult mai mult decât atracția pentru o anumită persoană, mai mult decât sentimentele pozitive pe care ți le inspiră cineva în compania căruia te simti bine. Este preocupare activă și efort pentru a-i sprijini creșterea spirituală, este intenție tradusă în fapt, este dorința de a vedea o altă ființa devenind liberă (sau mai liberă).
Într-un fel, iubirea-dăruire este și ea intricată cu o nevoie personală (ca și iubirea-răspuns), cu diferența că această nevoie este foarte pură. Eu, cel care iubesc, în evoluția mea, am nevoie să fac experiența dăruirii. Am nevoia să trăiesc experiența de a oferi cuiva ceva din energia mea, din timpul meu, din cunoașterea mea, fără să cer ceva în schimb.
Prin urmare, atunci când te iubesc gratuit, îmi ofer și mie șansa de a trăi o experiență cu totul nouă, anume dăruirea fără condiții. Acest „fără condiții” mă face să echivalez iubirea-dăruire cu iubirea-spirituală, deoarece acesta este felul în care îmi imaginez că Spiritul (Dumnezeu, Sinele) iubește tot ceea ce este viu.
Iubirea spirituală este un fel de a spune „Vreau să fii fericită”, dar nu în înțelesul obișnuit, psihologic, ci în cel spiritual: „Vreau să cunoști fericirea supremă, vreau să-l cunoști pe Dumnezeu, vreau să-ți revelezi Sinele“.
Ceea ce mă determină să mă comport așa este valoarea pe care o atribui spiritului tău, atenția pentru nevoile tale cele mai înalte, preocuparea pentru dorința ta ultimă, aceea care te eliberează de iluzia acestei lumi. Ceea ce eu sunt gata să-ți ofer se adresează Spiritului din tine. Nu se adresează corpului și nici minții.
În cazul iubirii-răspuns, oamenii care-și spun „Te iubesc” ajung sa-și spună „Nu-mi mai pasă de tine” sau chiar „Te urăsc”, atunci când intră din nou pe deficit, adică nu mai primesc ceea ce primeau. De la „Ești cel mai important pentru mine” se trece la „Altcineva este mai important” sau „Nu mai contezi”. De ce? Ce stă la baza acestei tranziții? Frustrarea! Eu aștept ceva de la tine, iar tu nu-mi dai.
Aceasta este iubirea-răspuns, amestecul subtil de afecțiune și așteptări.
Iubirea-dăruire este la polul opus. Este o iubire fără așteptări, euforică, pură, minunată. Este ca și cum ai fi Soarele, care te iubește chiar dacă tu nu-l placi.
Te întrebi, probabil, dacă a iubi în acest mod nu e cumva ceva nerealist, bălmojelile unui tip care nu mai face față caniculei și a început să vorbească în dodii. Doar ai și tu pasiuni, ai tot felul de dorințe și nevoi, prin ce miracol să le suporți și, mai mult decât atat, să participi la împlinirea nevoilor altuia?
Dacă nu ai trăit experiența unei astfel de iubiri (și nu ai trăit, altfel nu ai pune această întrebare legitimă), lasă-mă să-ți explic mecanismul. E simplu de tot. Pentru a iubi în acest fel trebuie să descoperi, înlăuntrul tău, sursa inepuizabilă de energie iubitoare. După ce ai localizat-o, nu-ți rămâne decât să te branșezi la ea.
„Te iubesc pentru ceea ce primesc de la tine” din iubirea condiționată se transformă în „Te iubesc pentru că sunt plin cu iubire”. Iubirea curge înăuntrul meu, mă umple și se revarsă, motiv pentru care îmi face bine să te iubesc și chiar îti sunt recunoscător dacă te lași iubită, pentru că mă scapi de ceea ce ar putea deveni o pacoste (inundații interioare).
Altfel spus, iubindu-te (sau iubindu-vă) îmi fac și mie un serviciu, am grijă de mine. E ca și cum, în casa mea, un robinet ar curge tot timpul. La început a fost bine, pentru că eram în criză de apa, însă după ce am umplut toate sticlele și bidoanele mi-am dat seama că am o problemă. Trebuie să le dau și vecinilor de pe stradă și mă bucur dacă acceptă, ce să le cer în schimb?
Cred că a evolua din punct de vedere spiritual înseamnă a deveni mai disponibil și mai apt în a sesiza nucleul spiritual din celălalt, a respecta și a asista această sămânță divină în procesul de creștere.
Este și ușor să iubești pe cineva pentru totdeauna, din clipa în care ai sesizat în el sau în ea Sinele: Sinele este ceva de o frumusețe irezistibilă, de care este imposibil să nu fii atras și pe care să o uiți. În el sau în ea este ceva ce-ți amintește de Dumnezeu, adică te leagă de o realitate sublimă.
Mă refer la Dumnezeu care este ca un copac din care tu ești o frunză. „Eu sunt vița, voi sunteți mlădițele”, de asta iți amintești? Mă refer la Dumnezeu care este în mâinile tale atunci când le întinzi pentru a dărui, a mângâia, a ajuta.
Mă refer la Dumnezeu care face în fiecare zi Soarele să strălucească, aerul să circule și pâmântul să fie stabil, astfel încât să poți merge pe el. Și peste toate acestea, te trezește în fiecare dimineață, oferindu-ți o nouă șansă de a-l descoperi.
Acesta e Dumnezeul la care mă refer și despre care multă vreme nu am avut nici o idee, ocupat fiind cu reprezentările social autorizate.
Acest Dumnezeu este în mod natural Frumusețe, Iubire, Armonie, Conștiență și, cu siguranță, mult mai mult, doar că mintea, mea proastă nu-și poate reprezenta.
Relațiile de cuplu în care nu există această percepție, mai devreme sau mai târziu, se încheie (ele pot continua în plan exterior, social). Este ca și cum cei doi și-ar epuiza, încet-încet, rezervoarele, până când nu mai rămâne nimic. De ce?
Pentru că nu au fost conectați la Sursă, de unde și-ar fi putut reînnoi rezervoarele de apă. Goliți definitiv, vor pleca în căutarea altor persoane, de la care să se alimenteze. Această nouă relație va avea, inevitabil, același final, dacă nu descoperă izvorul divin din ei înșiși.
Iubirea care nu vine de sus (de dincolo de Sahasrara Chakra, pentru inițiați) nu poate dura. Ea încetează la un moment dat tot așa cum un automobil care a consumat benzina încetează a se mișca.
Sinele este iubire și a manifesta Sinele înseamnă a exprima iubirea de care ești capabil în acest moment, este ca o radiație a inimii în toate direcțiile!
Aceasta este iubirea: Iubirea nonposesivă și exuberantă!
autor: Adrian Nuță – „Despre Iubirea Nonposesivă și exuberantă”
