marți, 22 martie 2011

Privesc pierdut in zare...


Privesc pierdut în zare cum cade iarăşi ploaia
Ce-alungă acalmia din zilele banale
Şi sterge reflectări ce mă închid în lanţuri
Şi sperie tăcerea din gânduri triviale



Şi când vreo picătură şuvoaie face-n mine
Şi-mi împregnează mintea cu chipul tău de soare
Încep să uit de toate şi vreau să fiu cu tine
Şi te gândesc păşind prin picături de ploaie

Şi stau din nou nostalgic şi meditez la ape
Şi la stropirea blândă ce-mi umple inima
Şi cugetez la viaţă, ce bună-ar fi cu tine
Dacă mi-ai fi în braţe şi să te ştiu a mea



Iar când deplâng distanţa şi depărtarea asta
Ce vrea să ne separe, s-omoare dragostea
Te recompun din ape, din picături de ploaie
Să fii mereu cu mine etern în viaţa mea.

CHRIS SPHEERIS - Forget me not

Nu mai stiu ce-a urmat dupa tine. Poate un gol, poate pasari sau vant.


Vremea iubirilor noastre-a fost vara fugara,
vara tarzie-a pus capat grabitului zbor.
Parca vad cum plecai pe nisip-strigau,
strigau si piereau in septembrie mainile tale.
Nu mai stiu ce-a urmat dupa tine.
Poate un gol, poate pasari sau vant.
Te-am chemat inca mult timp si nimenea
nu-mi raspundea,
pana cand intr-o noapte a raspuns pentru tine zapada.
Ar fi fost sa te uit ori sa-mi spun
ca-ntalnirile noastre n-au fost decat visul
gradinii aceleia,
ca volutele sanilor tai nu erau decat umbletul
lunii prin apa,
surprins de un tanar.
Dar vara de cate ori trece si tremura-n zare
din nou banuindu-se toamna cu capul tau rosu,
vad iarasi nisipul acela, vad iarasi cum pleci-
si striga,
striga pierind in septembrie mainile tale.
A.E.Baconsky

♥♫ Enchantment - CHRIS SPHEERIS♥♫

Citatul zilei 22.03.2011


"Decât orice părere de rău e mai bună tăcerea."
A.E.Baconsky

Numai tacand...


Numai tacand si gandidu-te singur la toate,
ajungi sa-ntelegi ca din tot ce-ai fi vrut prea putine raman langa tine,
numai vazand cum se-aprind si se sting noaptea
toate cararile tale gresite – numai lasand
sa te-nvaluie pulberea lor vei ajunge sa stii
ca regretul e sarpele galben pe care-ntr-un vis
il auzeai ca pe-un rau adormind la picioarele tale,
adormind si trezindu-se iar. Fara cuvant, fara strigat:
drumul pe care-ai umblat, ori ca-l strigi, ori ca-l fluieri,
nu se va-ntoarce la tine; ghemul lui negru si brun
cineva l-a zvarlit in ocean. Decat orice parere de rau
e mai buna tacerea. Numai tacand si gandindu-te singur
ajungi sa-ntelegi ca trecutul e-o casa pustie,
pentru toate
pacatele tale izbavirea e numai in timp, e numai in rosu,
e numai in oameni, in faptele lor. Liniste-n urma!
Totul e numai acolo-nainte, totul e-n fata. Alearga uitand,
ceea ce nu vei uita va veni dupa tine o data cu turma
de cerbi stravezii, care sunt poate visele tale.
Totul e doar inainte, totul sunt anii
care ard si te-ntampina-n cale.
A.E.Baconsky

Leonard Cohen - In My Secret Life ( with lyrics )

Tu care-ai fost...


Tu, care-ai fost odată, tu, care eşti tu, care
Vei fi – adesea iarna, plecând în taină ochii,
Duioasă-ntrăzeri-vei, căzută la picioare,
Umbra-mi licăritoare ca solzii unei rochii.
Va fi tăcere-n preajmă – şi dincolo de geam
Ninsoarea de departe venind ca o pădure
Dusă de vânt – şi-al serii hotar ce-l atingem
De-atâtea ori cu-aripa, din nou va sta prin sure
Închipuiri, în albul pierit şi întinat...
Asemeni unui flutur câte-un sărut va trece
Caligrafiind profilul pe care-l vei fi dat
Uitării. Şi-n oglinda netulburată, rece,
Vor tresări petale dintr-un sălbatec crin
Ce şi-a lăsat amprenta pe sânii tăi odată –
Îţi vei desface părul şi vei privi cum vin,
Din negrul lui, răsfrângeri de noapte-ndepărtată
Şi cum se-ntorc din ceaţă cărările-napoi,
Înfăşurând mumia unei iubiri ucise,
Cum viscolul pe stradă, prin arbori-nalţi şi goi,
Deşteaptă sensul unor imagini, unor vise...
Şi-mi vei ierta păcatul de-a-mi fi uitat un gest
În gândul tău – sau poate în suflet, o durere
Trecută-n timp. Din toate va rămânea acest
Destin al unor veşnic pierdute giuvaere,
De nu-ţi aduci aminte nici tu când le-ai purtat.
Un ochi imens te-absoarbe încet sub pleoapa-i neagră –
De-abia te vezi tu însăţi, pe-un orizont uitat,
Plecând diminuată în timp ca o tanagră.
Cine-ţi atinge pieptul la care-am stat să-ascult
Vântul şi luna? Cine din nou îşi poartă sumbra
Lui salcie? O, poate voi fi plecat de mult...
Sărută-mă-n absenţă şi-n somn. Sărută-mi umbra.
A.E.Baconsky

schiller | i need you | HD | live 2008

Daca-ai sti...

Daca ai stii ce bine-mi pare
Zi de zi cand tu apari in calea mea.
Daca ai stii cum m-am simtit de fericit
Cand mi-ai zambit, nu pot uita.
Daca ai stii ca exista
Cineva ce te iubeste pe-ascuns
N-ai mai fi atat de trista
Tot ce-ai suferit iti va fi de-ajuns.
Daca ai stii despre mine
Tot ce simt pentru tine
Daca ai stii ce-i iubirea
Poate ai gasi fericirea.
Daca ai stii...
Daca ai stii ce bine-mi merge
Daca imi iesi in drum
Imi stergi orice necaz.
Daca ai stii ce indragostit sunt
Azi mai mult ca ieri
Maine mai mult ca azi.
Daca ai stii ca in lume
Cineva in noapte te va visa
Ai simti, poate, cum e
Sa fii tu iubita de-altcïneva.

Chris Spheeris - Allura

Chris Spheeris - The arrow

Balada, Ciprian Porumbescu

duminică, 20 martie 2011

"OCHI ALBASTRI "

Citatul zilei 20.03.2011


"Cine fuge de suferinta, matematic rateaza fericirea"

 (Alexandru Paleologu)

Din dragoste-au ramas doar cuvintele...

Din culori am gasit visele mele
Din nuante am gasit umbrele
Din intuneric am intalnit cosmarul
Din pasiune am descoperit romantismul
Din sentimente am descoperit iubirea
Din temperament am reusit performanta
Din vorbire am reusit sa cuceresc
Din cuvinte am reusit sa distrug
Din cuvinte am reusit sa iubesc
Din cuvinte am fost iubita
Din tandrete am gasit dorinta
Din atingeri am gasit placerea
Din dragoste...au ramas doar cuvintele!
 

sâmbătă, 19 martie 2011

In mine viata te doreste...

Asemanarea gandurilor noastre, sunt doar iluzii vechi,
Topite-n umbrele din noapte,cand rataceam sub stele
Privind cum dincolo de zari, zburau cu aripi neperechi,
Aceleasi vise-n care azi, ne regasim straini prin ele.
Chiar gesturile ravasite pe ochii tristi ce-au lacrimat,
Sunt doar carari pe-obrajii-n riduri a stropilor de vis
Si toate parca dintr-o data, din viata noastra au plecat,
Iar usi ce duc spre fericire, isi au mereu zavoru-nchis.
In mine inca mai ard flacari, in mine viata te doreste,
Cu trupul tau sub pomii-n floare din primaverile tarzii,
Desi se sting mereu in valuri lumina din adancuri creste
Pentru ca stelele-s cuvinte, rostite-ncet prin galaxii.
Si te iubesc in timp de zi, cu fiecare clipa trecatoare,
Sub cerul care-a-mbatranit, de-atatea ploi care-au cazut,
Si-asemanarea gandurilor noastre, e doar iluzia ce moare
In doua lacrimi ce-au cazut, din ochii care i-ai pierdut.

Vinovatia sentimentului de vinovatie...



Daca prezentul nu ne multumeste,mintea noastra incepe sa lucreze,producand motive ce ne dau noua vina.In schimb cel mai bine este sa spunem noi si sa facem util acest atasament.Sa spunem:locul in care ne-a purtat viata este cel mai bun si de aici trebuie sa plec ,de aici trebuie sa incep din nou.Este inutil sa lipesti ceva  daca sa rupt,cu siguranta nu va fi ca prima data,din acest motiv trebuie sa privim inainte.Regretele si sentimentele de vinovatie construiesc in mintea noastra o serie definita de lumi paralele si comportamente pline de :”daca”,care nu numai nu or sa se realizeze niciodata dar ne impiedica sa traim si sa vedem cu adevarat ce vrem ,si ne facem iluzii ca aceste lumi paralele ne-ar fi putut sa ne dea fericirea.
Intotdeauna spunem “daca as fi ramas cu fostul sau cu fosta ar fi putut fi altfel”.Daca perioada care a trecut te-ai increzut in instinct ,trebuie sa te crezi in continuare in el.Trebuie sa redevenim noi insine in relatii importante  in care sa investim fara “daca”si fara regrete.Razbunarea este primul lucru care ne vine  prima data in minte atunci cand suferim o deceptie ,dar este lucrul pe care nu ar trebui sa i-l facem,este greseala cea mai mare .Nu trebuie sa ne intrebam cum am putea sa ne razbunam,nu ne ajuta cu nimic.Trebuie sa reflectam asupra capacitatii noastre de organizare,sa punem pe primul plan dorintele noastre.
Sunt evenimente din trecut care raman inauntrul nostru si daca le hranim cu atentia noastra ne fac sa suferim.Sunt evenimente negative care au lasat un semn in viata noastra sunt ca niste fosile inca active ,care continua sa ne marcheze viata mai mult sau mai putin.Daca le alimentam,vedem peste tot o confirmare in care spunem ca am fost ghinionisti,ca nu avem noroc in viata ,si dezvoltam un mare sentiment de vinovatie pe care ne-o asumam .Din acest motiv renuntam la opotunitatile pe care le intalnim in viata si suntem foarte usor stresati.
In final eu cred ca  nu trebuie sa permitem ca energia noastra sa aiba o implozie,sentimentul de vinovatie trebuie invins de semplicitate si intalnirea cu prietenii sau familia sa ne faca aceasta energie exploziva ,numai atunci noi suntem cei invingatori,numai atunci vina pe care noi o luam in spatele nostru de ceva timp,din ceva negativ a devenit ceva pozitiv.Trebuie doar sa avem curajul de a nu lua noi vina ,pentru ca doar in acel moment autostima este intr-adevar prezenta inauntrul nostru.
Sa fim noi insine ,sa ne aratam asa cum suntem noi ,fara sa ne ascundem si fara sa incercam sa fim altfel decat suntem ,si poate asa incet dar sigur castigam sinceritatea intr-o lume care de ceva vreme tinde spre o falsitate ce face numai rau.

Curajul de a nu avea curaj...


De multe ori suntem pusi in situatia de schimba ceva in viata noastra.Nu odata spunem ca suntem nemultumiti de ceea ce ni se intampla,suntem nemultumiti de ceea ce facem ,suntem nemultumiti de ceea ce avem.Spunem mereu ca am merita mai mult,ca nu este drept sa ni se intample unele lucruri.Dar noi oamenii suntem sadomasochisti la un moment dat.Ajung la parerea ca durerea ne place .De ce spun asta?datorita faptului ca ,avand posibilitatea de a schimba ceva nu o facem din teama de a nu face rau altcuiva,sau unei persoane,sau din teama ca nu stim ceea ce s-ar putea intampla.Trebuie sa ai un mare curaj atunci cand decizi de a nu avea curajul sa schimbi ceva ce poate ca iti  aduce bine.Dar asta depinde de persoana,si cand spun asta ma refer la unele persoane care neavand curajul de a schimba ceva ,de a incepe un nou inceput decid ca este mai bine sa  se complaca intr-o situatie care cu siguranta nu ii aduce mari satisfactii  dar sunt mandre cu  faptul ca lumea vedea in acea persoana un erou,vad pe cineva care lupta in continuu.
De multe ori alergam dupa fericire,sau cand nu o avem ne dorim cu inversunare ceva ce ne-ar aduce un zambet ,un suras.De multe ori alergam dupa o mangaiere, dupa o alintare,suntem singuri si ne dorim aceste lucruri ,si atunci cand o oportuniatate ni se deschide nu avem curajul sa spunem:trebuie sa profit de aceasta ocazie,trebuie sa ma bucur de aceasta usa ce mi se deschide.Nu intotdeauna avem curajul de a spune :cred ca acest capitol se apropie de sfarsit si ar trebui sa incep un  altul.

Aici intervine durerea care sincer pentru unele persoane aduce placere.Mai exact ,sunt unele persoane carora le place sa joace rolul de victima,sunt mereu in postura in care rolul lor este acela de a interpreta un erou,dar de fapt nu eroismul lor iese in evidenta ,ci privind in profunditate noi vedem curajul lor de a nu avea curaj.Ele vor de fapt compasiune vor sa arate lumii ca de fapt lupta lor cu destinul le epuizeaza dar nu au curajul sa schimbe ceva major care cu siguranta  o schimbare ar aduce.
Cu siguranta ca acest curaj incearca sa fie mascat de “eroismul lor” dar de fapt adevaratul  pierzator este persoana in cauza.Multe din aceste persoane cred ca ele insasi gandesc si au o parere proasta la adresa lor .Se cred inferioare si de aici si vine aceasta lasitate si aceasta nepasare la adresa lor.Cuvintele sau motto-ul lor spune in felul urmator :asta este viata ,asta merit ,am gresit,nu am ce face ,imi duc crucea cu “mandrie “inainte.Dar gandind asa ele elimina din start provocarea pe care viata uneori o ofera.Se spune ca destinul este unul singur si nu poate fi schimbat.Eu inclin sa cred ca noi trebuie sa luam de la destin ceea ce ni se ofera si sa profitam de acest lucru.Nu putem schimba destinul dar uneori avem posibilitatea de ii schimba cursul.Toate se intampla cu un rost in viata ,spune o vorba si eu incet, incet  am ajuns la concluzia ca este foarte adevarat.Unele lucruri,unele evenimente se intampla si nu ii gasim un rost,si trec neobservate,dar numai dupa un anumit timp vedem adevaratul scop cu care sa produs.Sunt o multime de lucruri care par mici la momentul respectiv ,dar care atunci cand le privim in trecut observam adevarata maretie.

Nu am vrut sa acuz persoanele care nu au curajul sa incerce sa schimbe ceva in acest ciclu pe care noi il numim viata pentru ca este decizia fiecaruia de a folosi energia care cu siguranta o avem fiecare din noi,ci doar am vrut sa imi exprim dezamagirea ca noi umanii suntem fiinte care in loc sa profitam de oportunitati si in loc sa avem spiritul de luptator ne multumim sa traim intr-o monotonie care in sinea noastra o uram si in exterior incercam sa jucam rolul celui care i-si aduce jertfa pe altarul vietii si vrea sa ii fie recunoscute meritele de erou.
Trebuie ca in fiecare dintre noi sa existe spiritul de invingator si atunci cand viata ne provoaca la disputa sa stim sa ne folosim de armele pe care noi in prim moment le credem inamice.Trebuie sa invigem aceste dispute cu armele vietii si acestea sunt momentele in care avem posibilitate de a schimba ceva in bine in viata noastra.Nu trebuie sa avem frica de viitor.Eu cred ca noi toti avem destinul dinainte prestabilit,dar stiti care este frumusetea?De multe ori avem posibilitatea de a-l schimba,trebuie doar sa credem in acest lucru.
(Sorin22)

Habar nu ai de ce esti in stare !!!




De multe ori in viata ne intalnim cu obstacole care noi le percem ca unele esecuri,doar din motivul ca am fi vrut sa se termine cum am fi vrut noi.Se spune ca ceea ce nu te omoara te intareste,si sunt perfect de acord cu acest lucru.Ar trebui sa privim unele esecuri,poate sunt prea dur in exprimare dar acesta este cuvantul care l-am gasit nu ca o nerealizare ci ca o treapta care ne-a facut sa urcam.Trebuie sa o luam ca o evolutie a noastra ca o treapta ce trebuia pasita pentru a ajunge la ceea ce noi ne dorim in dezvoltarea noastra spirituala .Pentru ca la sfarsit in viata, singura dezvoltare care conteaza cred ca este dezvoltarea noastra interioara.Fara ea nu putem ajunge nicaieri.Dezvoltarea materiala este ceva trecator,putem fi acum milionari ,pentru ca dupa o saptamana sa redevenim oameni simpli si singura bogatie ce o purtam cu noi este bogatia interioara.
Trebuie sa stim sa privim fiecare lucru care nu ne-a reusit ca pe un succes si in momentul acela putem spune ca suntem intr-adevar invingatori,pentru ca in acel moment ceea ce conteaza este ca nu stim de cuvantul esec sau nerealizare.Am mai spus si altadata ca toate se intampla cu un scop in viata,si daca reusim sa vedem in fiecare lucru pozitivitatea atunci realizam ca fiecare lucru are un rol constructiv in viata.Fiecare intamplare este o caramida zidita in acel zid pe care noi il numim”viata”.Fiecare caramida ce noi o zidim are un rol anume, are functia sa si trebuie sa ne ajute sa intelegem ca viata este o constructie pe care noi trebiue sa stim rolul fiecarei caramizi.Trebuie sa stim ca fiecare intamplare ,fiacare lucru ce sa petrecut are un rol anume.Depinde doar de noi sa privim partea plina a paharului.Trebuie sa stim sa pastram persoanele deosebite langa noi atunci cand le intalnim,si sa apreciem fiecare lucru la adevarata lui valoare.
Depinde doar de noi sa avem curajul de a lua decizii care ne-ar putea schimba viata.Fiecare are puterea de lua decizia sa isi faca viata asa cum vrea,fiecare are aceasta putere si nu ar trebui sa asteptam alte ocazii in viata pentru ca fiecare ocazie are farmecul si castigul ei.Frica de viitor sau nostalgia trecutului ne fac sa ne gandim mult atunci cand suntem in fata unui lucru ce apare in viata noastra,este ca si atunci cand vrem sa luam un bibelou sa il ducem la noi si ne este teama sa nu il scapam si sa se sparga in momentul in care il avem in mana.Habar nu avem de ce putem fi in stare pentru ca nu avem incredere in noi.Trebuie sa gasim forta sa vedem in fiecare clipa petrecuta in viata noastra un castig si numai atunci realizam ca bogatia noastra interioara este cea mai de pret.
(Sorin 22)