Dragii mei....

Astazi..e ziua mea de nastere.Ca si poate altor milioane de oameni.Nu e nici mai putin importanta dar..nici mai lipsita de importanta ca a lor.Implinesc frumoasa varsta de 45 ani.De ce frumoasa?Eu asa simt.Privind in urma, ma pot bucura de realizari importante, si lacrima pentru tot ce-as fi vrut sa fie perfect...si nu a fost.Ziua mea nu a avut o insemnatate prea mare nicicand pentru mine.Copil fiind...imi amintesc cum scumpa mea mama se straduia, invita o multime de copii, unul mai dragalas ca celalalt, crezand ea probabil ca asta m-ar putea face fericita.Nu era deloc asa.Am fost un copil dificil...extrem de singuratec.Imi placea enorm compania parintilor mei si a fratelui meu.Universul papusilor, fericirea de  citi ceva la umbra vitei de vie din curte, un rasarit de soare pe malul apei, cu ei trei,  mi-ar fi priit inmiit mai mult decat prezenta acelor fetite si baietei mult prea "apretati" in hainutele lor in curtea mea.Imi era mila de mama si in ziua cand pregatea bunatati pentru copii, dar mult mai mult, de ziua mea, cand statea in picioare alergand cu prajiturele dupa ...prietenii mei!Adolescenta mi-a fost marcata de o ...alta zi...nefericita chiar...in mintea mea de-atunci.Luasem examenul de treapta.La liceul teoretic in acea promotie pentru prima oara, din trei clase mate-fizica, ramanea una.Am luat examenul, nu prima ci a treia dar cu 9.25.Cred ca binisor.Ai mei au tinut mult sa-mi fac ziua.Imi placea un baiat dintr-una din clasele vecine.Nu era o frumusete.Inteligenta, stapanirea de sine, zambetul si mai ales un simt dezvoltat al simtului umorului,  compensau...tot ce poate, mama natura i-a refuzat.L-am invitat, si spre bucuria mea..a acceptat.Doar ca ...a venit insotit de o fata pe care nu numai ca n-o cunosteam, dar care era nespus de frumoasa!.Cum a trecut seara aceea pentru mine?Nu vreti sa stiti!Cu trecerea anilor...mult mai importate pentru mine au devenit zilele parintilor mei, a sotului si, a copiilor.Doar datorita lor n-am uitat niciodata ca pe 14 august...e si ziua mea!Nu stiu nici pana azi cum faceau, dar dimineata, cand ma trezeam, camera mea era plina de flori.Stiau fireste cat iubesc florile...si...tortul diplomat!Anul acesta, ziua mea a mai capatat o dimensiune.Exact pe 14 august anul trecut, m-am hotarat sa parasesc orasul natal, pentru a trai langa fiica mea, aici in Bucuresti.Asta nu pot uita.Si sigur nu voi uita niciodata.A fost o decizie greu de luat, dar am luat-o si am si dus-o pana ...la capat.E...mult..e putin...timpul imi va raspunde si la aceasta intrebare.Sunt fericita...atat cat poate fi un om obisnuit de ziua lui...Iata ca v-am mai dezvaluit cate ceva despre...o simpla  viata...de om,a...mea...,azi, de ziua mea.Va pup, va multumesc tuturor celor care mi-ati fost aproape in zilele acestui an, si nu numai.Nu pot incheia,  fara a ura din toata inima, un sincer si cald  "La multi ani!"...tuturor celor care azi...traiesc o zi de nastere...Sa aveti..tot ce e mai frumos in viata,sanate,  bucurii si fericire..maxima!Multi pupici...tuturor! 

Diana Navarro - No te olvides de mi

Despre....dragoste...

Acela care nu a iubit niciodata, inseamna ca nu a trait niciodata. - John Gay
Adesea, oamenii uita ca una din componentele importante ale dragostei este vointa de a iubi.
Afectiunea este germenele pasiunii. Pasiunea este germenele celei mai perfecte iubiri.
Cand iubesti puternic, gasesti intotdeauna ceva nou in persoana iubita. - Pascal
Ce e dragostea? Nevoia de a iesi din tine insuti. - Charles Baudelaire
Ce sublima copilarie este si amorul ! - Al. Dumas fiul
Cine poate pune frau indragostitilor si sa dea legi ? - Petrarca
Cine umbla dupa iubire, n-o va gasi; cine-o da, o primeste inapoi.
Credinta castiga cel mai mult, umilinta primeste cel mai mult, dragostea insa lucreaza cel mai mult.
Credinta face totul posibil; dragostea face totul usor.
Cu cât judeci mai mult, cu atât iubesti mai putin. - Honore de Balzac
Cu cât ne iubim mai mult prietenii, cu atât îi vom flata mai putin. - Moliere
Daca vrei sa fii iubit, iubeste. - Seneca
Dorinta de a fi iubit pentru ceea ce esti in tine insuti este o reflectare a Inimii lui Dumnezeu care se oglindeste in inima noastra.
Dragostea adevarata este o limba pe care surzii o pot auzi si orbii o pot vedea.
Dragostea care o daruim mai departe este singura care o pastram pentru noi. - Elbert Green Hubbard
Dragostea consta in dorinta de a da ceea ce este al tau altuia si de a simti fericirea acestuia ca si cum ar fi a ta. - Emanuel Swdenborg
Dragostea curata si suspiciunea nu pot locui împreuna. - Alexandre Dumas
Dragostea e asemeni febrei ; nu le putem stapani pe nici una si nici nu putem limita durata sau intensitatea lor. - LaRochefocauld
Dragostea este abilitatea de a merge prin conflicte impreuna.
Dragostea este ca un zâmbet, niciodata nu are valoare daca n-o daruiesti.
Dragostea este darul pe care Zeii l-au dat Oamenilor singuri de sub cer. - Sir Walter Scott
Dragostea este frumoasa tocmai pentru ca nu cunoste nici o silnicie, e preferinta sincera. - Camil Petrescu
Dragostea este o poveste straveche, dar care este totdeauna noua. - Heinrich Heine
Dragostea este sentimentul cel mai maret, care face minuni, care faureste oameni noi, creeaza cele mai mari valori morale. - A. S. Makarenko
Dragostea este singurul joc de doi in care amandoi pot sa castige.
Dragostea este spatiul si timpul masurate cu inima. - Marcel Proust
Dragostea este un joc ciudat: sau amandoi castiga sau amandoi pierd ...
Dragostea este un lucru simplu si profund. Este un fapt de viata, nu o iluzie.
Dragostea ii arata omului cum ar trebui el sa fie. Cand iubesti, descoperi in tine o nebanuita bogatie de tandrete si duiosie si nici nu-ti vine sa crezi ca esti in stare de o astfel de dragoste . (A. P. Cehov)
Dragostea ii face pe oameni sa se simta egali. (F. Dostoievski)
Dragostea marcheaza triumful imaginatiei asupra inteligentei.
Dragostea nu e oarba, ea doar nu spune ceea ce vede.
Dragostea nu intreaba: Cat trebuie sa fac?, ci Ce trebuie sa fac?
Dragostea poate fi minunata, dar de asemenea poate fi foarte destructiva. Ea poate face oamenii sa minta, sa însele sau chiar sa omoare. - Dave Barry
Dragostea vindeca oameni - pe cei ce o daruiesc, dar si pe cei ce o primesc. - Karl Menninger
Dragostea, cea adevarata, face toate intentiile onorabile.
Dragostea, sub toate formele ei, este drumul unic care duce spre puritatea morala. - P. Lescot
Iadul este un loc, un timp, o stare a constiintei, în care nu este nici un fel de dragoste. - Richard Bach
Iadul, înseamna sa nu mai iubesti niciodata. - Georges Bernanos
In dragoste nu este nici impartire, nici masura.
In general vorbind, este mult mai usor sa iubesti toata omenirea decat pe vecinul de alaturi.
In iubire, totul se schimba, toate devin insemnate: dintr-un nimic se naste un colos. - Tudor Arghezi
Indragostirile sunt ca varsatul de vant: formele cele mai grave apar la oamenii mai in varsta.
Inima are taine pe care nici o ratiune nu le patrunde. (Guy de Maupassant)
Inima cunoaste ratiuni pe care ratiunea nu le cunoaste.
Iubim sa fim indragostiti, acesta este adevarul. - W.M. Thackeray
Iubirea este o prietenie care a luat foc.
Iubirea este o stofa a naturii, brodata de imaginatie. - Voltaire
Iubirea este pentru oameni si zei o mareata si minunata divinitate. - Platon
Iubirea este singura pasiune care se plateste cu o moneda fabricata de ea insasi ... jertfa.
Iubirea este singurul lucru care poate fi impartit la infinit fara sa se micsoreze.
Iubirea misca soarele si celelalte stele. - Dante
Lumea aceasta va fi o lume mai buna atunci cand puterea dragostei va inlocui dragostea de putere.
Nu conteaza atât de mult ceea ce faci, ci câta dragoste pui în ceea ce faci. - Maica Teresa
Nu exista prietenie sau dragoste ca aceea a unui parinte pentru copilul sau. - Henry Ward Beecher
Nu numai ca vreau sa fiu iubit, vreau sa se spuna ca sunt iubit. - George Elliot
Nu poti porunci inimii! Dragostea se castiga, respectul se merita.
O mare durere sa iubesti, o mare nenorocire sa scapi de aceasta durere - Ion Luca Caragiale
O viata fara dragoste este asemenea unui an fara primavara. - proverb suedez
O, iubire ! Daca ne-ai parasi, Pamantul ar ajunge neroditor, vietuitoarele vrasmase intre ele, soarele foc vatamator, iar lumea jale, spaima si distrugere universala.
Omul are nevoie de dragoste. Viata fara duiosie si fara iubire nu e decat un mecanism uscat, scartaitor si sfasietor. - Victor Hugo
Opusul dragostei nu este ura, ci indiferenta. - Elie Weisel
Performanta pe care o reuseste Dumnezeu in iubirea Lui este ca ne iubeste pe fiecare de parca n-am exista decat noi in toata lumea.
Poti da fara iubire, dar nu poti iubi fara daruire.
Sa intelegi totul este sa ierti totul. - Proverb francez
Sa iubim nebuneste tot ce straluceste pe acest pamant, fiindca alta viata nu ne este cunoscuta. - Euripide
Sigur ca exista si dragoste la prima vedere, dar este intotdeauna bine sa mai aruncam si o a doua privire.
Spune-mi pe cine iubesti sa sa-ti spun cine esti. - Proverb african
Totul sta in voia inimii, pe care nici oamenii, nici cerul, nici chiar propiriile noastre interese nu o pot schimba vreodata. - Fuscolo
Viata fara dragoste este o umbra a lucrurilor care ar putea fi.

Citatul zilei 12.08.2010

"Cand dragostea vorbeste, vocile tuturor zeilor par a fi adormite in armonia raiului"
 William Shakespeare

Madalina Manole - Vreau Sa Te Uit (1991)

Madalina Manole - Da te iubesc

Lene Marlin - Sitting Down Here (Music Video)

Citatul zilei 11.08.2010

"Sufletul meu ostenit pluteste pe supt cetini de brazi, singur ca un cuc care taie aerul si nu i se aude zborul..."(B.St.Delavrancea)

Nimeni nu e...perfect!

  Am invatat... ca nimeni nu este perfect...
  Pina cind nu te indragostesti.
  Am invatat ...ca viata e dura...
  Dar eu si mai si!!!
  Am invatat ...
  ca
  sansele nu 19319n134t trebuie niciodata sa le pierzi.
  Acelea pe care le pierzi tu
   le
  prinde din zbor o alta persoana.
  Am invatat ca atunci cind porti pica si amaraciune
  fericirea se
  duce in alta parte.
  Am invatat...
  Ca
  ar trebui mereu folosite vorbe
  bune...Pentru ca
  miine poate
  va trebui sa le retragi.
  Am
  invatat ca un suris
  e un mod economic
  pentru a-ti imbunatati aspectul.
  Am invatat
  ca nu pot sa aleg
  cum ma simt...
  Dar pot mereu sa fac cite ceva.
  Am invatat...ca
  atunci cind fiul tau
  nou nascut iti tine degetul in micul lui pumn...
  s-a
  lipit de
  tine pentru toata
  viata.
  Am invatat...ca toti
  vor sa traiasca in virful
  muntelui...Dar toata fericirea si cresterea au loc
  in
  timpul
  urcusului.
  Am invatat ...ca trebuie sa te bucuri de calatorie
  si sa
  nu te
  gindesti doar la
  scopul ei.
  Am invatat ...
  ca e mai bine
  sa dai sfaturi doar in doua
  situatii...
  Cins sint cerute si cind
  de ele depinde viata cuiva.
  Am invatat
  ca cu cit irosesc mai putin timpul...
  mai multe lucruri reusesc sa
  fac.

(versuri de Logica) 

3 sud est-alatyri de ingeri

Tu ai un fel de paradis...al tau!

Dreptul la timp
Tu ai un fel de paradis al tau
în care nu se spun cuvinte.
Uneori se misca dintr-un brat
si cateva frunze iti cad inainte.
Cu ovalul fetei se sta inclinat
spre o lumina venind dintr-o parte
cu mult galben în ea si multa lene,
cu trambuline pentru saritorii în moarte.
Tu ai un fel al tau senin
De-a ridica orasele ca norii,
si de-a muta secundele mereu
pe marginea de Sud a orei,
când aerul devine mov si rece
si harta serii fără margini,
si-abia mai pot ramane-n viata
mai respirand, cu ochii lungi, imagini. 

Ovidiu Komornyik - Nu E Nimeni Ca Tine

Simply Red - So Not Over You

Si totusi...exista iubirea..

Motto:

"A renunţa însă la fericire, afirmă mai târziu Kant, şeful şcolii filosofice iluministe, ar fi ca şi cum ai renunţa să fii om."

        ....dupa luni de visare,si lupta, da cred ca a fost o lupta,cu mine, cu el, cu dorinta,  cu iubirea, cu ideea ca nu trebuie sa las sa moara sentimentul ce mi-a umplut inima de fericire  in februarie....azi simt ca trebuie sa accept ca am pierdut.Ce simt?Nu cred ca va pot impovara cu descrierea a ceea ce traiesc.Daca acesta e sfarsitul, inseamna ca atat merit.Asa trebuie sa fie.Stiu doar ca nefericirea e pe masura fericirii in viata.Si  ...va iubesc pentru ca mi-ati fost aproape in aceasta calatorie, in acasta poveste de iubire.Va pup...

Fuga de noi insine..

"Se spune că în fiecare bărbat este închisă o femeie. Şi, tot aşa, că în fiecare femeie este încătuşat un bărbat. Dar, dacă noi nu ne atingem pe noi, dacă noi fugim de noi, de ceea ce ne este propriu, cum să ajungem unul la altul, cum să ne dezvelim de noi, de învelişul care ne veghează?"(George Colang)

http://offshoregeo.blogspot.com/

Sinceritatea, fateta a Adevarului...

"Eu sunt Calea,Adevărul şi Viaţa...",a spus Iisus când predica mulţimilor.
Adevărul este una dintre puţinele virtuţii propovăduite de religia creştin-ortodoxă,alături de Iubire şi Curaj.Pe cale de consecinţă vom putea atribui Adevărului o natură divină.
Totodată mai ştim că cea mai scurtă cale către dreptate este Adevărul.
Un concept destul de vag atunci când este vorba de căutarea lui,Adevărul nu poate fi decât unul singur.
Dacă ar trebui să asociem Adevărul cu trăirile şi acţiunile umane,vom putea spune despre o persoană că este sau nu sinceră.
Sinceritatea nu este nimic altceva decât o faţetă a Adevărului.Fără doar şi poate din conduita morală a fiecărei persoane nu trebuie să lipsească sinceritatea.
Nu de puţine ori Adevărul poate cauza durere însă oricât de rău ar fi trebuie apreciat.Dacă îi spunem unei persoane adevărul despre cum se poartă şi o jignim nu trebuie să ne simţim vinovaţi pentru că menirea Adevărului este să ajute,în nici un caz să jignească.
Există o mulţime de domenii în care omul a înţeles să caute Adevărul,vorbim aici de Adevărul existenţial(cine suntem şi încotro ne îndreptăm),Adevărul factual(cu privire la acţiunile umane şi la faptele rezultate),Adevărul ştiiţific(în toate domeniile ştiinţei),Adevărul istoric,ş.a.m.d.
Întorcându-ne la sinceritate mai doresc să adaug că oricât de greu ne pare a fi să încercăm să rostim numai adevărul,pe atât de înalţător şi liniştit ni se va părea după ce îl vom rosti.Adevărul nu va avea niciodată consecinţe asupra celor care îl rostesc.Până şi inculpaţii care îşi recunosc greşeala au parte de o sentinţă mult mai blândă.
Adevărul în ziua de astăzi începe să îşi piardă esenţa şi va depinde doar de noi ce vom lăsa generaţiilor următoare,iar Adevărul este una din puţinele valori pe care TREBUIE să o lăsăm în urmă. 

Depide fericirea doar de sansa?Si daca da, a sti sa primesti ceea ce-ti ofera sansa e fericirea?

Nu este suficient să trăieşti. Trebuie să trăieşti şi fericit. Existenţa nu are sens şi culoare decât dacă devine locul şi timpul fericirii. Atât de mult aşteptăm ca viaţa să ne dea fericirea, încât uneori ne trece viaţa aşteptând-o. Existenţa noastră pare a fi spaţiu gol, o pagină albă, pe care ar trebui să o umplem cu fericire. Suntem condamnaţi să încercăm a obţine acest Graal, de la care aşteptăm o bucurie durabilă.
Dar despre ce este vorba? Care este sursa fericirii? Un obiect (banii?), un loc (paradisul?), un moment (un mâine luminos?), o persoană (Dumnezeu, ceilalţi, noi înşine?)... Reuşita, iubirea, sănătatea, plăcerile, frumuseţea?
Filosofii au fost întotdeauna consideraţi maeştri de necontestat întru găsirea fericirii. Poate părea totuşi surprinzător ca aceşti specialişti ai ideilor, ai abstracţiunilor, să se poată pronunţa asupra unui lucru atât de concret cum e fericirea: în ce mod a gândi (fericirea) te poate ajuta să trăieşti (fericit)? "Filosofia este o activitate care face posibilă viaţa fericită", declară Epicur, în secolul al III-lea î.e.n. Filosofia nu este numai un discurs, ci şi o practică, o activitate pe care o numim de obicei înţelepciune. Or, înţelepciunea îl face în mod necesar fericit pe cel care o posedă; filosofilor le revine, prin urmare, sarcina de a defini ce este fericirea şi, implicit, sensul şi valoarea vieţii. Scopul filosofiei este să cunoască omul şi să-i facă pe oameni să se cunoască pe ei înşişi. Acesta este sensul celebrei maxime a lui Socrate: "Cunoaşte-te pe tine însuţi". A cunoaşte omul înseamnă a-i propune o fericire pe măsura sa, care să-i convină şi pe care să o poată atinge prin el însuşi. Astfel, Epicur, a cărui doctrină caricaturizată a devenit deviza tuturor juisorilor de pe pământ, preconiza un fel de dietetică a fericirii, de regim al plăcerilor, cu scopul de a obţine viaţa fericită.
Adversari ai acestei filosofii a plăcerii - chiar ai unei plăceri controlate precum cea pe care o susţine Epicur -, stoicii predică, pe de altă parte, o fericire morală sau în morală: nu suntem niciodată mai fericiţi decât atunci când facem bine şi acţionăm conform virtuţii. Trebuie deci nu să ne moderăm plăcerile, ci să le suprimăm, nu să căutăm plăcerile simple, ci să fugim de orice plăcere, deoarece toate, fără excepţie, sunt nocive. Seneca, om politic, preceptor al lui Nero şi filosof, afirmă că plăcerea este un "lucru josnic, servil, slab, fragil", pe care nu-l găsim decât în "cabarete"; trebuie să-i preferăm virtutea, o conduită morală dreaptă şi demnă, care este, după el, un lucru "sublim, regal, invincibil, inepuizabil". Numai fericirea provenită din bună conduită durează, în timp ce o fericire bazată pe plăceri "vine şi pleacă", moare de îndată ce e resimţită.
Mai atrăgătoare pare a fi doctrina lui Callicles, adversar de temut al lui Socrate: el afirmă că fericirea provine, dimpotrivă, din cultivarea celor mai puternice pasiuni, din îndeplinirea dorinţelor, chiar şi a celor mai nebuneşti. Îi condamnăm pe cei care au ales să trăiască intens pentru că nu putem să-i imităm şi ne ascundem slăbiciunea în spatele unor frumoase discursuri moralizatoare. Răspunsul pe care i-l dă Socrate este radical: această viaţă de pasiuni şi de plăceri nu este o viaţă, ci un fel de moarte, căci omul care trăieşte pentru a-şi îndeplini dorinţele este ca "un sac fără fund"; departe de a-l mulţumi, plăcerile îl lasă nesatisfăcut, insaţiabil, frustrat. Acestea îl antrenează într-un cerc ce nu poate fi decât vicios: "a avea" cere a avea şi mai mult, iar a dori înseamnă a dori mereu mai mult. O maşină nu ajunge, ea trebuie să aibă toate opţiunile, confortul nu este suficient, ne trebuie luxul. Or, "mereu mai mult" nu poate fi principiul unui om care caută fericirea.
A renunţa însă la fericire, afirmă mai târziu Kant, şeful şcolii filosofice iluministe, ar fi ca şi cum ai renunţa să fii om. Aşadar, ce înseamnă a fi fericit? Cum să definim fericirea din moment ce nu reuşim să spunem exact ce dorim? În zadar putem enumera micile momente de fericire (a contempla un peisaj, a ne întâlni cu prietenii, a citi un roman poliţist bun)... Numai trăind experienţa fericirii putem spune ce este ea, şi experienţele noastre fericite sunt toate, pe cât de imprevizibile, pe atât de personale. De aceea suntem incapabili să spunem cu certitudine ce ne face fericiţi, incapabili să enunţăm o regulă a fericirii. Pentru unii, poate fi viaţa de familie, în timp ce alţii ar putea descoperi binefacerile singurătăţii. Toate formele de fericire sunt, prin urmare, proprii naturii umane şi nu putem judeca fericirea unuia sau a altuia. Fericirea este un "ideal" care nu poate fi prescris ca un remediu. Cu atât mai puţin suntem în măsură să dăm sfaturi.
Fericirea depinde mai mult de şansă decât de disciplina personală. De altfel, din punct de vedere etimologic, termenul înseamnă, înainte de toate, "ora cea bună", momentul cel bun. Fericirea să însemne, oare, pur şi simplu a te bucura de "un moment bun"? A şti să primeşti ceea ce îţi oferă şansa?
Dorinţa noastră de fericire riscă, în acest caz, să rămână neîmplinită: nu trăim, oare, cel mai adesea experienţa contrară - moartea, sfârşitul lucrurilor frumoase, precum poveştile de dragoste sau prietenia? Toate despărţirile, toate decepţiile şi deziluziile sunt marcate de certitudinea că fericirea nu e un lucru sigur. Ceea ce credem că este fericire nu se rezumă, cel mai adesea, decât la mijloace, la activităţi, la divertismente pe care le inventăm pentru a uita că suntem iremediabil nefericiţi şi că fericirea este imposibilă. Refuzăm să vedem tristeţea, vidul zilelor noastre, neantul vieţii noastre şi ne petrecem timpul în zgomot şi furie, pentru a ne da uitării pe noi înşine. Este lecţia pe care, în secolul al XVII-lea, Pascal înţelege să o primească de la Sfântul Augustin. A aştepta fericirea "din afară", de la lucrurile exterioare (reuşita profesională, recunoaşterea socială, iubirea), înseamnă a trăi cu teama de a vedea această fericire distrusă de "mii de accidente" şi întorsături ale sorţii care nu vor întârzia să-şi facă apariţia. Toate plăcerile noastre - banii, jocurile de noroc, dragostea, puterea - nu servesc decât unui singur lucru: să ne facă să uităm nefericirea noastră, să ne "distragă" atenţia de la gândul morţii ineluctabile şi de la ideea că am putea să nu fim fericiţi niciodată.
Căutăm tot felul de plăceri, dintre cele mai "violente" (beţia alcoolului, a vitezei, a dragostei), ca să nu fim nevoiţi să ne gândim la noi înşine: o ţinem dintr-o ieşire în oraş într-alta, colecţionăm ore suplimentare de muncă, dăm sonorul mai tare la radio pentru a uita şi mai mult de noi înşine. Încă din copilărie, remarcă Pascal, cerem oamenilor să se preocupe de fericirea lor, "îi copleşim cu treburi, cu învăţarea limbilor şi a sporturilor şi le inducem ideea că nu vor putea fi fericiţi" fără "sănătate, onoruri, avere" şi că e suficient ca un singur lucru să le lipsească pentru a fi nefericiţi. "Astfel, le dăm sarcini şi treburi" care-i vor "tracasa" din zori şi până-n seară: "Iată, veţi spune, un ciudat mod de a-i face fericiţi!". În goana după fericire şi cu teama de a fi lipsiţi de plăceri, oamenii uită adesea esenţialul: pe ei înşişi.
A nu trăi decât cu condiţia de a găsi fericirea înseamnă a uita să trăieşti. De ce să-ţi impui acest imperativ al fericirii? De ce, se întreabă Nietzsche, să îndepărtăm cu totul nenorocirea din existenţa noastră, "grozăviile, lipsurile, sărăcirile de tot felul, momentele de cumpănă [...], încercările nereuşite"? Există o "necesitate personală a nenorocirii", şi cei care vor să ne ţină departe de ea nu ne aduc neapărat fericirea. Marea provocare a filosofiei ar putea fi aceea de a ne convinge de imposibilitatea fericirii, pentru a regăsi astfel intuiţia lui Iov, neconsolatul, marele nefericit al Bibliei: "Când speram la fericire, a apărut nenorocirea. Mă aşteptam la lumină [...], a sosit umbra" (Iov 30, 26). Dacă Dumnezeu există, El există pentru a ne consola de suferinţa pe care viaţa ne-o rezervă uneori. Credinciosul sfârşeşte astfel prin a fi convins că Cerul este locul unei fericiri veşnice.
Religia a pus deci, şi ea, o piatră la acest edificiu, plasând, încă o dată, fericirea în centrul preocupărilor ei. Mai mult decât oricare altă religie, creştinismul a reprezentat fericirea sub forma unei Grădini a Deliciilor, a unui Eden încântător, a unui paradis pierdut din greşeala unui singur individ, strămoşul nostru Adam, dar râvnit de toţi cei care aşteaptă să-L contemple, în sfârşit, pe Dumnezeu într-o intimitate fericită şi plină de dragoste. Fericirea este obiect de speranţă - speranţa de a trăi viaţa lui Dumnezeu, de a trăi, în sfârşit, din dragostea Lui. Ideea acestui paradis s-a rafinat totuşi. A dispărut, treptat, credinţa într-o Împărăţie a Cerurilor, ca un loc precis, pentru a vedea paradisul ca o stare în care orice durere va fi consolată, setea şi foamea potolite. Această stare este aceea pe care Isus o descrie în Fericiri, un fel de manifest al fericirii, de anunţare a acelui viitor luminos: "Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia. Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează după dreptate, că aceia se vor sătura. [...] Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu." (Matei 5, 3-8). Ce a devenit astăzi, în lumea noastră dezvrăjită, această credinţă într-un paradis al fericirii? Pentru cei care cred în Ceruri, precum şi pentru cei care nu cred, persistă o dorinţă de fericire, speranţa reîntâlnirii cu cei pe care i-am iubit şi care ne-au iubit. Infernul nu sunt ceilalţi, dimpotrivă. Paradisul înseamnă a ne regăsi unii pe alţii.
De-a lungul istoriei, a putut totuşi părea hazardat ca problema fericirii şi a realizării sale să fie lăsată doar pe seama credinţei: aşa se face că oamenii secolului al XVIII-lea, în timpul Revoluţiei, au aspirat la o fericire pe pământ, la o organizare politică a fericirii, în care fiecare ar avea aceleaşi drepturi de a fi fericit, adică de a gândi şi de a se exprima liber. Fericirea devine, de acum înainte, o artă de a trăi, care constă în bucuria de a vorbi, de a schimba idei, de a descoperi, de a polemiza. Această fericire are savoarea cu totul nouă a ciocolatei, uneori savoarea mai picantă a libertinajului şi a jocului legăturilor amoroase primejdioase. Secolul Luminilor este, astfel, unul al plăcerilor şi, înainte ca iacobinii şi girondinii din 1789 să proclame Momentul zero al fericirii politice, bărbaţii şi femeile au încercat să-şi definească o fericire cotidiană, reunind bucuriile carnale şi curiozitatea intelectuală. Creştinismul, cu toţi îngerii din Ceruri şi promisiunile de fericire veşnică, pare să fi neglijat o dimensiune profund umană: aceea a plăcerii.
Fericirea are, aşadar, o istorie: ea nu a fost întotdeauna considerată un scop al existenţei şi nici ideal de viaţă; unii au preferat înţelepciunea sau dragostea. În plus, ea a fost reprezentată sub diferite forme de-a lungul vremii: ca un paradis, apoi, odată cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, sub forma unei societăţi de oameni liberi şi egali. Ne-am propus să refacem tocmai acest parcurs istoric, punând faţă în faţă discursul filosofilor, al credincioşilor şi al istoricilor. Cum putem spera să fim fericiţi? Trebuie să profităm de viaţă şi de fiecare clipă, alergând după plăceri? Trebuie să urmărim cu orice preţ reuşita, să ne îmbătăm cu cele mai nebuneşti pasiuni? Cum să ne "realizăm", cum să atingem mulţumirea de sine? Există mijloace infailibile de a fi fericit? Căutarea fericirii ne condamnă, oare, la a ezita neîncetat între pesimism şi optimism, speranţe de bucurie şi aşteptări înşelate? Cum să ne punem fericirea la adăpost?
În acest dialog pe trei voci, fericirea îşi spune povestea, de la naşterea sa, în filosofia Greciei antice, până la afirmarea ei politică în 1789, trecând prin reprezentarea ei paradiziacă în sânul credinţei creştine. Dacă filosofia îşi propune să gândească fericirea, istoria îi urmăreşte evoluţia, "secularizarea" progresivă şi pregnanţa tot mai mare în societatea contemporană. André Comte-Sponville, care a consacrat numeroase lucrări ideii de fericire, povesteşte cum, din Antichitate, destinul fericirii a fost împletit cu cel al filosofiei. Jean Delumeau, profesor onorific la Collège de France, specialist în istoria mentalităţilor religioase, arată cum fericirea a luat, în Occidentul creştin, forma unui paradis menit să ne consoleze de toate spaimele omeneşti şi să ne inducă speranţa unor bucurii veşnice. Arlette Farge, director de cercetare la CNRS, istoric, specialistă în comportamentele populare din secolul al XVIII-lea, descrie plăcerile Secolului Luminilor, secol al voluptăţii, şi explică cum a devenit fericirea un scop politic, o căutare colectivă, în sânul unei Republici de cetăţeni luminaţi.
Dar astăzi? În zilele noastre, fericirea nu mai e nici o promisiune, nici o idee politică. Ea a devenit un drept şi chiar o datorie: a fi înseamnă a putea accede la fericire; a exista înseamnă a-ţi face o datorie din a fi fericit. Mesajul publicitar al unei celebre agenţii de voiaj, mizând pe un joc de cuvinte, dar şi de sensuri, avea un slogan care suna cam aşa: "être-re". A fi-mai-mult înseamnă a fi fericit. Fericirea este ceea ce ne oferă un supliment de existenţă, o dimensiune nouă a vieţii: ea este viaţa atunci când aceasta merită trăită, adică atunci când este fericită. Am intrat în era necesităţii fericirii: nu suntem dacă nu suntem fericiţi. În anii '80, trebuia să "fii cineva", să fii realizat - mai ales în afaceri. În secolul XXI, abia început, trebuie să fii pur şi simplu. Buna-stare este, astfel, prima şi, fără îndoială, ultima etapă spre fericire. Trebuie să accedem la a fi-mai-mult,fi-mai-mult, a fi ceva în plus, înseamnă a avea o viaţă în plus: una vizibilă, remarcată, cunoscută ("văzut la televizor").
Preţul acestei "democratizări" a fericirii este o aspiraţie tot mai mare spre singularizare, spre refuzul anonimatului. Fericirea a devenit un imperativ; de acum înainte, trebuie să "fii", să "fii-mai-mult". Acest "mai-mult" poate proveni şi din înmulţirea plăcerilor, în numele unui la o existenţă îmbogăţită: în societatea noastră de consum în masă, fericirea rezidă în tot ce ne poate scoate din anonimat, din mulţime, din cotidian, din egalitatea democratică. Celebritatea devine, în acest caz, paradigma şi culmea fericirii, căci a fi celebru înseamnă a carpe diem: să profităm de fiecare zi, aici şi acum, fără ca vreo prescripţie, fie morală, fie religioasă, să se poată interpune între noi şi fericirea noastră. Carpe diem-ul contemporan este pura afirmare de sine, fără un scop de îndeplinit şi fără un trecut căruia să-i rămâi fidel. Astăzi, fericirea nu înseamnă decât să fii (tu): "Just do it", ne vine să spunem, ca un ecou la o celebră marcă de articole sportive. Am putea crede astfel că fiinţa (a fi) a triumfat, în sfârşit, în lupta cu averea (a avea) şi că fericirea nu mai constă în posesiuni (reuşită, bani, frumuseţe), ci în dispoziţii (seninătate, linişte, armonie). Paradoxul timpurilor noastre este de a fi inventat o fericire "interioară" şi de a propune tot mai multe forme de fericire spre consum, produse menite să ne facă fericiţi. A fi şi a avea, intim amestecate... Iată reţeta noastră de moment. Se pare însă că fericirea, misteriosul Graal pe care-l căutăm de când e omul om, continuă să nu se lase găsit.
( Prolog al cartii Cea mai frumoasa fericire de André Comte-Sponville, Jean Delumeau, Arlette Farge)

Citatul zilei 09.08.2010

"Pe muntii adevarului nu poti urca in van: fie vei atinge un punct mai inalt azi, fie te vei antrena pentru a ajunge mai sus maine."
Friedrich Nietzsche

Toulouse Loutrec

Cetatea lacrimilor

Plâng florile
cu lacrimi de cristal
agăţând în ele durerea ofilirii.
Plâng copacii
cu frunze arămii pe alei solitare.
Plânge cerul
cu lacrimi reci
înecând rănile pământului.
Plâng toate culorile curcubeului
că se topesc în senin.
Plâng cele mai frumoase vise
ce nu au gustat împlinirea.
Plâng zâmbetele de cretă
de pe sutele de măşti
ce sufocă adevăratul chip.
Plâng cuvintele nerostite
şi lasă în urma lor poveşti nescrise.
Plâng rănile
de unde s-au rupt aripile.
Plâng iubirile neîmpărtăşite
în falia inimii însângerate.
Plânge trecutul
ce nu mai poate fi schimbat.
Plâng amintirile
ce nu vor să moară
în uitarea de gheaţă.

Andreea Trifu

Cine sunt

Cine sunt?

Sunt ca un Hristos răstignit pe cruce,
Ori un om care cerşeşte la o răscruce!
Poate sunt un pom în floare,
Care aduce bucurie la fiecare.

Cine sunt?

Sunt un soare care apune
Poate o stea fără de nume,
Cine sunt eu,
Cine îmi spune?

Poate sunt tot sau nimic
În lume asta mare,
Ori sunt un om ca orişicare,
Care se naşte şi moare.

Cine sunt eu oare?

Vladimir Potlog

Glasul durerii

Auzit-ai tu vreodată frunzele de vânt mişcate
Susurând încet şi tainic pe-a lor ramuri clătinate?
Ele cântă-atunci de jale cu un glas suspinător;
Cine ştie-a lor durere, cine ştie dorul lor.

Şi ascunsă prin frunzişuri, tăinuind a ei fiinţă,
cântă dulcea Filomela, şi-n cântare-i o dorinţă
Pare că îndreaptă vecinic către cerul cel senin,
Şi divina-i melodie se sfârşeşte c-un suspin.

Iar poetul ce-o aude îşi ia lira şi se duce
Pribegind cu-a sale doruri, şi ca dânsa el atunce
Cu un vers duios şi jalnic spune lumii chinul său
Şi răpit de-a lui simţire el suspină-amar şi greu.

Şi-auzind atâtea glasuri ce spre ceruri se înalţă
Care te pătrund în suflet cu-a lor farmec şi dulceaţă,
Nu întrebi, plecând cu jale ochii-n jos înspre pământ
Pentru ce tot cu suspinuri se sfărşeşte orice cânt?

O! de-ai şti tu că pe lume, de când lumea e facută,
Blânda voce-a fericirii este, a fost şi va fi mută,
În viaţă-orice cântare ce cu drag ai asculta
Ai şti că-i glasul durerii şi adânc ai suspina.

Veronica Micle

Şi dacă-un dor…

Şi dacă-un dor mai simt în piept
Când se iveşte luna,
E ca să nu te mai aştept
Şi azi ca-ntotdeauna.

Şi mângâieri de mai pot fi
Unei vieţi de jale,
Ar fi de-a nu te întâlni
Nicicând în a mea cale.

Iar fericită de eram
Să fiu în astă lume,
Pe tine nu te cunoşteam
Nici îţi ştiam de nume.

Veronica Micle

Amintire

Când zarva zilei se preface-n şoapte,
Şi-n pieţele, de linişte-acum pline,
Şi-aşterne umbra străvezia noapte,
Iar somnul cu răsplata trudei vine,
Atunci începe truda mea şi chinul,
Şi ceasurile picură-n tăcere:
În nemişcarea nopţii simt veninul
Mustrărilor arzând pân' la durere.
În cugetul meu trist, noian de vise,
Sfâşietoare gânduri s-au ivit.
Iar amintirea iese din abise
Rostogolindu-şi ghemul nesfârşit.
Şi recitindu-mi viaţa mea în silă
Blestem şi mă cutremur, plâng amar,
Dar rândurile triste de pe filă
Răsar prin pânza lacrimilor iar.

Puskin

Esenta

Ma arde pielea de prea mult dor,
Atingerea ta m-a infierat pentru vecie
Caci prea fierbinte mana ai avut
Cand mangaierea ta mi-ai dat-o mie.
Am cicatrice pe toata pielea,
Pe peste tot pe unde m-ai atins,
Si nici zapada muntilor de la apus,
Nu m-a racorit de atata dor de tine.
Cu buzele cand m-ai atins,
M-ai ars pana la os, si atunci am plans.
Si poate n-ai stiut de unde vine,
Lacrima pe care ai vazut-o
Atunci, odata intr-un colt de ochi.
Ciudata e iubirea mea cu tine,
Si chiar si cand minciuna e un gaj
Surad cu fals desi stiu ca nu fac bine
Si plang desi ma chinui tot pe mine.

Sorana

Citatul zilei 08.08.2010

"Când eşti trist îţi vine să dormi şi să uiţi. Îţi vine să-ţi culci capul pe genunchii altcuiva care te iubeşte, sau dacă eşti singur şi n-ai pe nimeni, să ţi-l culci pe palmele tale. Da. Îţi vine să dormi când eşti trist. Şi să uiţi... Dar când te trezeşti? Iar eşti trist şi nu mai poţi s-adormi din nou..."

Ionel Teodoreanu

I'll meet you at midnight

Su di noi

Shelter me

Adevarata libertate...sa ai incredere in vocea ta interioara!

Ai ajuns in acel punct al vietii tale in care simti ca ai totul, si totusi ceva iti lipseste? Desi, in anumite situatii, succesul nostru exterior ar trebui sa fie suficient, totusi nu suntem fericiti. Lucrurile pe care le-am acumulat, statusul social si acumularile profesionale par dintr-o data sa fie mult prea fragile, prea goale.
Vrem ceva mai mult, insa acel ceva este intangibil. Libertate, dragoste.  Suna ca niste cuvinte mari, catre care nu stim cum sa ne apropiem, sa le facem sa devina realitate
Perceptia comuna a libertatii pare denaturata, atunci cand reusim sa gustam libertatea adevarata. Credem ca libertatea inseamna sa-ti fie permis sa faci ceea ce vrei si sa te duci unde alegi sa te duci. Aceasta definitie a libertatii nu tine cont insa de faptul ca persoana care ne controleaza si ne judeca cel mai mult suntem noi insine.                                         

Adevarata libertate nu este ceva care sa-ti poata fi garantat sau furat de altcineva. Doar tu ai puterea de a-ti garanta tie insuti adevarata libertate.
Libertatea este acceptare de sine. Inseamna sa-ti permiti tie insuti sa fii, sa te eliberezi de nevoia disperata de aprobare din exteriorul tau, care ne determina sa ne limitam si sa ne controlam, si sa adoptam norme sociale neconfortabile pentru a ne potrivi in ele. Aprobarea din exterior nu va fi niciodata suficienta daca noi vom continua sa nu ne aprobam pe noi insine. Din cauza acestui lucru, incercam sa obtinem de la altii aceasta aprobare.
Cum sa umplem un gol din interior prin recunoastere si apreciere din exterior? Cum va putea aprecierea celorolalti sa inlocuiasca critica de sine? A inlocui iubirea de sine cu aprobarea din exterior e ca si cum ai da televizorul mai tare pentru a acoperi tipetele unui bebelus  - un lucru care nu ajuta absolut deloc in situatia respectiva.
A deveni constient de acest lucru insemna sa faci o schimbare fundamentala de perceptie: de la a fi victima la  a-ti asuma responsabilitatea.
In asta consta adevarata responsabilitate: sa preiei controlul asupra singurului lucru pe care il poti controla: alegerea pe care o faci in acest moment. Pe ce te concentrezi in acest moment?
Te poti concentra pe ceea ce cred oamenii despre tine sau te poti concentra pe a te iubi pe tine insuti. In asta consta puterea noastra ca oameni si asta este singura putere pe care o avem: puterea de a alege. Cand devii constient de asta, vei realiza cat de importante sunt alegerile tale din fiecare moment si cum cresc lucrurile pe care te concentrezi in fiecare moment.
Adevarata libertate inseamna eliberarea de vicitmizare. Inseamna sa-ti asumi responsbilitatea pentru ceea ce esti, sa te iubesti si sa ai incredere in vocea ta interioara. Cand gasesti libertatea adevarata, nimeni nu ti-o poate lua.

Citatul zilei 07.08.2010

"Poate ca pentru lume esti o singura persona, dar pentru o anumita persoana, esti intreaga lume"
Gabriel Garcia Marquez

Iubirea mi-a umplut mie inima de fericire acum sapte luni...si sper sa nu ma paraseasca...niciodata...

 Motto:

“Daca vrei sa iubesti, fii iubit” 
Seneca

                           Iubirea este un sentiment de dragoste pentru o persoana de sex opus sau un sentiment de afectiune si admiratie pentru ceva sau cineva. Iubirea e ca un val, te face sa nu mai fii stapan pe tine, ai un alt stapan, nu mai esti tu. William Shakespeare in ''Romeo si Julieta'' surprinde aceasta faza a dragostei: Romeo inlocuieste numele Julietei cu apelativele ''stapana'' si ''sfanta''. Pentru Romeo, Julieta e icoana si el este pelerinul care i se inchina.
Dragostea are ca hotar forte limitate, isi trage puterile din viata, din darnicie, iar oamenii daruiesc greu. Este legatura dintre doua suflete asemenea, este sfanta, glasul, privirile celuilalt pun in miscare anumite strune din inima, care nu vibreaza decat sub puterea amintirilor, pe care le insufleteste.
Iubirea presupune o reciprocitate de sentimente, o certitudine a placerilor pe care nimeni si nimic nu o poate afecta. Ea nu traieste decat atata vreme cat se crede vesnica iar cei ce sunt indragostiti cu adevarat cred ca dragostea lor e vie si dincolo de mormant. Nu are cautare vesnica decat ceea ce este vesnic frumos si adevarat, adica dragostea. Ea este un templu al tuturor, un lacas care asteapta un abur de dorinta, este un drum pavat spre eternitate un drum care presupune compromisuri care uneori depasesc puterea de intelegere.
Dar o singura minciuna distruge acea incredere netarmuita, care pentru unele suflete este insusi temeiul dragostei.
Indragostitul simte cum infloreste in el ceva ce nu e existat, simte ca traieste pentru persoana iubita.
Omul este si poate fi privit ca o entitate, un tot unitar. Dar este si trebuie sa fie privit si ca un punct de intersectie a multiple si diverse serii de relatii si interactiuni. Sistemul este atat de inchis, cat si deschis, pentru a se corela cu lumea si dainui.
Iubirea este o tema existenta in toate literaturile din toate timpurile. Ei i se acorda o importanta deosebita, ca experienta umana fundamentala, care difera in functie de varsta, sex, stare sociala, credinta, epoca istorica sau apartenenta culturala. Astfel, tema este larg difuzata si circula in intregul sistem al literaturii, apare atat in opera marilor scriitori cat si in cea a celor minori, in viziunea specifica diferitelor genuri: epic, liric sau dramatic.
Iubirea este abordata in literatura din diverse unghiuri, de-a lungul vremii existand diferite idei sau curente de idei referitoare la iubire. Principalele trei ipostaze ale iubirii, atat in literatura romana cat si in cea universala sunt:
1. Iubirea ca initiere
2. Iubirea ca pasiune
3. Iubirea tragica
In mentalitatea arhaica iubirea este considerata o mare forta si primul impact cu aceasta s-ar datora unei fiinte supranaturale si reprezinta un proces de initiere configurat printr-un singur mit: mitul erotic al zburatorului. Mit fundamental al poporului roman, mitul erotic e, dupa cum afirma G. Calinescu "personificarea invaziei instinctului puberal." In conceptia criticilor, folcloristilor, etnologilor, zburatorul este un spirit rau, privit ca un zmeu sau demon, o naluca, el intra noaptea pe cos sau horn, avand infatisarea de balaur, sarpe, para de flacara. Zburatorul apare in visul fetelor ca un tanar frumos, chinuindu-le somnul. Printre cei care s-au ocupat cu studierea acestui mit se numara: Dimitrie Cantemir, George Calinescu, Simion Florea Marian, Tudor Pamfile. Cat despre prelucrarea mitului in literatura, Calinescu afirma: "Poezia romana, prin Eminescu indeosebi, a aratat inclinari de a socoti iubirea ca o forta implacabila, fara vreo participare a constiintei." Ca marturie sta poemul Calin(file din poveste), inspirat din basmul popular Calin Nabunul. Dar M. Eminescu nu a fost singurul care a preluat mitul zburatorului. Printre cei inspirati de acest mit fundamental al poporului se numara si I.H. Radulescu, cu poezia Zburatoru, considerata cea mai izbutita creatie poetica a acestuia.
Iubirea ca pasiune este una din cele mai impozante ipostaze ale iubirii in literatura. Ea se caracterizeaza prin atractie reciproca puternica, existenta unor obstacole in intalnirea sentimentului de iubire, prin incalcarea unor reguli ale comunitatii in care traiesc cei doi. In cazul ei indragostitii traiesc o stare de exaltare permanenta, care duce la un dezechilibru sufletesc. Deseori ei sunt despartiti de imprejurari si aceasta departare se impune pentru a verifica sentimentele si in acelas timp pentru a-i pastra intensitatea. Iubirea-pasiune este insotita intotdeauna de suferinta, de o anume doza de nebunie si de o tentatie a mortii.
In mitologia greaca pe langa zeul iubirii, Eros, exista si zeul mortii, Tanastos iar psihologia moderna considera ca si moartea sunt doua instincte dominante ale psihicului uman. Destinul marilor indragostiti in operele literare sta sub semnul iubirii si al mortii. Astfel, iubirea-tragedie devine o iubire-simbol fiind imortalizata dupa moartea protagonistilor ca in operele literare Romeo si Julieta de W. Shakespeare si Tristan si Isolda,veche legenda medievala.
Scriitori romani au privit si tratat tema iubirii din diferite unghiuri, creind astfel o opera vasta. Printre cei care s-au ocupat cu studierea, descrierea si analizarea sentimentului de iubire se numara: Mihai Eminescu, George Calinescu, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Vasile Alecsandri, Gala Galaction, Garabet Ibraileanu, Ion Slavici, Ion Heliade Radulescu, Mihail Sadoveanu, Mircea Eliade, Nichita Stanescu, Mircea Cartarescu, Camil Petrescu, Radu Petrescu si multi multi altii.
Mihai Eminescu este poetul nostru national si, dupa cum afirma G. Calinescu " opera literara a lui M. Eminescu creste cu toate radaciniile in cea mai plina traditie si este o exponenta deplina, cu toate aspectele romantice, a spiritului autohton." In poezia sa de dragoste Eminescu a fost influentat de trairile sale sufletesti, de experientele sale. Astfel se remarca mai multe etape in evolutie poeziei de iubire eminesciana, existenta unei curbe de la elan pasionat la infrangere.
O vreme, aceea a iluziilor si idealurilor tineresti, Eminescu a dorit si a crezut cu putere in implinirea iubirii desavarsite. Poetic, acest lucru s-a exprimat in tonalitati majore, in culori vii si lumini fara pata, intr-o mare abundena vegetala si neincetate sclipiri de ape. In opera publicata, rastimpul de exuberanta tine pana in jurul anului 1876 si insuma Sara pe deal, Floare albastra, Fat-frumos din tei, Craiasa din povesti, Lacul, Dorinta, etc.
Cuvintele de dragoste adresate femeilor, vorbe mestesugite din arsenalul seducatorului, au drept tel atingerea unui scop pedestru, teluric.
Eminescu face, si in acest domeniu, o cotitura. Erotica sa este de o sinceritate totala, cu trairi si arderi intense pe rugul dragostei este durabila si constanta, ''este o dominanta a existentei, un mod de a privi si de a explica viata. Erosul inseamna iubire, pasiune, spre deosebire de termenul ''agape'', care defineste o iubire implinita.
Eminescu a cantat in acorduri sublime legaturile de iubire dintre oameni, farmecul comuniunilor sufletesti bazate pe stima si intelegere reciproca, pe devotament si idealuri curate. In poeziile sale, Eminescu a inaltat un adevarat imn sentimentelor de dragoste, lasand marturiile setei sale de viata, ale dorintei sale de a trai in fericire.
In opera lui Eminescu un fir indoliat se intretese cu bucuriile ei. Voluptatea se asociaza cu durerea, incat dulcea jale sau farmecul dureros fac parte din expresiile eminesciene cele mai tipice. Ceea ce s-a numit pesimismul eminescian este mai cu seama desteptarea brusca, in neimpacata lumina conceptuala, a omului care a dus pana la capat experienta iubirii.
Dar nu numai operele culte surprind anumite ipostaze ale iubirii ci si cele anonime cum este capodopera ''Miorita'' care ilustreaza caracteristica activa a dragostei materne.
Iubirea parinteasca este relevata de Marin Preda in ''Morometii'' in cazul lui Ilie Moromete care in familie e un tata autoritar de care asculta toti fara sa se opuna. Cand se trezeste brusc in fata unei alte realitati personajul traieste o adevarata drama a paternitatii.
Iubirea de patrie e surprinsa intr-o opera cosbuciana, ''Patria romana'' cand patria e incadrata intr-un spatiu si timp egal cu vesnicia. Cele 3 mari unitati ale timpului sustin ideea lantului de generatii care asigura continuitatea poporului roman. Maretia trecutului e proiectata la dimensiuni de legenda, patria e definita prin momentele de glorie din istoria nationala.
Cu ecouri de meditatie grava si ''Desteapta-te romane'' (Andrei Muresanu) dezvaluie in armonii de cantec rascolitor in care vibreaza toata mandria si indurerata istorie a romanilor iubirea de patrie.
In romanul Otilia de G.Calinescu exista un conflict, erotic, sub aspectul unei competitii intre tanarul Felix si mai varstnicul Pascalopol, amandoi indragostiti de de Otilia. Povestea de iubire este inscrisa pe un fundal social, ilustrat de celelalte personaje ale romanului. Mircea Eliade, influentat de experientele proprii scrie romanul Maitreyi, roman al dragostei dintre autor si tanara, orientala eroina, ce da si numele cartii. Vasile Alecsandri scrie Doinele sale, inspirate din folclorul romanesc, avand ca tema iubirea. Ionel Teodoreanu urmareste in romanul sau La Medeleni evolutia iubirii infiripata inca din copilarie dintre Danut si Monica, iubire care are ca urmare casatoria dintre cei doi. Actiunea romanul Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi de Camil Petrescu se petrece in jurul incertitudinii credintei reciproce in dragoste. Deasemenea, Tudor Arghezi scrie idile precum Creion, Morgenstimmung, Psalmul de taina, Nichita Stanescu adopta tema dragostei in romanele Adolescenti pe mare, Leoaica tanara, iubirea, aidoma lui Gala Galaction in romanul De la noi la Cladova.
Se remarca astfel ca marii scriitori ai literaturii au abordat tema iubirii din diferite unghiuri cu rezultate de o imensa importanta pentru literatura autohtona. Faptul ca iubirea i-a atras dintotdeauna pe autorii unor opere de mare sau mica amploare este natural, caci iubirea este poate cea mai vasta sursa de inspiratie prin faptul ca este o experienta unica pentru fiecare in parte si poate fi privita sub nenumarate aspecte. Si in folclor iubirea este o tema fundamentala si poporul a creat o categorie estetica caracteristica ei: Doina. Doina, fie de jale, fie de dor, exprima profunzimea sentimentului de dragoste, puritatea si suferinta pe care acesta o poate provoca.
Dragostea in sufletul unei femei e ca o scanteie ascunsa in cenusa, nu totdeauna descoperita, un vis de dominatie, dar si de supunere, e o dorinta de amabila convorbire si un adapost intr-un pustiu.
In dragoste cei doi sarmani indragostiti stau o clipa tacuti si-si mistuie chinurile bune ori rele, gandurile lor raman aceleasi si se inteleg atat de bine si-n bucuriile launtrice ca si-n durerile cele mai ascunse.
Iubirea este o tema inepuizabila si oricat s-ar scrie despre iubire, mai raman inca multe de scris.Iubirea mi-a umplut mie  inima de fericire acum sapte luni...si sper sa nu ma paraseasca...niciodata... 

BOSQUITO [RADU ALMASAN] -DOUA MAINI

O iubire pana ...la capat!

Bineinteles, pentru mine, “adevaratul, profundul Quijote” e cel care ne sugereaza ca important ar fi sa ne straduim pana la capat. Daca putem. Daca avem resurse. Daca ajungem sa credem ca nu “masura” ne poate scoate din mediocritate, ci harul (cine-l are!) de a dori, de a visa, de a iubi “fara masura”.”(Convorbiri cu Octavian Paler)
Fara a parea lipsita de modestie...eu am acest far!Am dorit,am visat si iubit, (iata maine se implinesc sapte luni)..nespus de mult,  un om...obisnuit fara indoiala.Atat de mult,  incat desi comunicarea a fost aproape nula(din punctul meu de vedere)sentimentele traite..la cota maxima.Si daca credeti ca mi-a fost usor, ei bine nu.Am fost pe punctul de a renunta de cateva ori,putine dar ..am fost.Ce-am simtit in acele momente?Teama.Da,teama.Mi-e teama ca iubirea mea nu ajunge la acea inima.Si ca daca ajunge e privita ca un strain nepoftit in noapte.E posibil sa nu fie asa,dar comunicarea fiind zero..nu am cum sti.Am invatat sa percep semne,sa ascult o tacere...sa ma bucur pana la lacrimi pentru un scurt dialog...si sa continui sa cred ca intr-o zi voi reusi sa spulber teama din inima lui,sa-i pot darui..iubirea-mi de mii de ori mai mult decat am facut-o in aceste sapte luni.Daca voi si reusi...e greu de apreciat.Important e doar ca eu cred,  chiar cred ca frumos,nespus de frumos ar fi ca doua suflete ce si-au vorbit, fiecare in limbajul sau, sa se intalneasca si sa-si dea frau liber sentimentelor.Se intampla atat de rar in viata sa iubesti asa,  incat consider o pierdere neamplinerea acestei iubiri.Poate...va fi implinire..Mai cred in ziua de maine...intr-un fel...ziua noastra.Si...mai cred in aceasta iubire...pana la capat! 

Povestea micii ciocarlii care nu-si putea exprima..iubirea...

Era odata o mica ciocarlie foarte frumoasa a carei voce se pierdea foarte des. Era ceva ce se izbea in gatul ei, iar sunetul ce iesea afara era spart, atat de ragusit de parca ar fi fost un motor stricat care scrasnea ingrozitor. Intr-o primavara, vocea ei devenise atat de neplacuta incat nu mai putea sa raspunda la trilurile mascuilor, care, dupa cum bine stiti, trimit semnale amoroase toata ziua, sperand ca vor obtine un raspuns.
Atunci s-a hotarat sa faca ceva pentru vocea ei sparta, sa consulte un medic specialist. Acesta i-a spus ca pe corzile ei vocale se formase un edem, mare cat o bila si din cauza acestui edem, vocea ei devenise sparta.
Asemenea tuturor specialistilor, i-a propus o interventie simpla, fara durere. Mica ciocarlie i-a spus ca se va mai gandi si s-a intors acasa. Locuia singura si a sunat-o pe o prietena apropiata pentru a-i spune ce diagnostic fixase doctorul, pentru a-i povesti tot ce i se intamplase.
Dar la telefon nu reusea sa isi aminteasca ce cuvant folosise exact doctorul.
- Mi-a spus ca am un…un…Ii era imposibil sa isi aminteasca, cuvantul nu iesea din gura ei. A inchis telefonul, spunand:
- O sa-mi amintesc, pana la urma…
A doua zi, la serviciu, a incercat sa vorbeasca despre acel lucru cu colega ei, insa din nou nu reusea sa isi aduca aminte acel cuvant, nu putea sa-si aminteasca ce ii spusese doctorul ca avea la gat.
- Nu este un chist, ci ceva care nu lasa corzile vocale sa vibreze.
Timpul a trecut si se apropia sfarsitul primaverii. Intr-o seara, in timp ce asculta un pasaj dintr-o opera, Notre Dame de Paris, s-a emotionat foarte tare, mai ales ascultand un fragment care vorbea despre cei care cer azil. Auzind cuvantul azil ii venea sa planga.
Si-a adus aminte de dorinta ei de a canta intr-un cor, din  placerea de a darui celorlalti vocea ei si atunci, dintr-o data, in mintea ei au rezonat mai multe cuvinte: “Am un nod, un nod de iubire in gat!” Totul era dintr-o data clar.
“Toate acele <te iubesc> care au ramas stramtorate in gatul meu, toate cele <te iubesc> din copilaria mea, pe care nu le-am spus mamei, tatalui meu sau bunicilor mei!”
Se gandea: “Dar este extraordinar, eu care voiam sa cant, sa-mi gasesc tonul perfect al vocii, nici prea inalt, nici prea jos, eu care voiam sa aud o voce adevarata, vocea mea si mai ales, sa am propria mea voce, sa ma bucur de ea. In ziua in care voi putea spune toate acele <te iubesc> care au ramas in mine, cred ca nodul pe care il am in gat se va topi si voi putea sa cant cu vocea mea adevarata.”
Apoi i-a scris doctorului pentru a-I spune ca nu vrea o interventie chirurgicala pentru a inlatura edemul, ci va incerca sa-l faca sa dispara spunand toate acele <te iubesc> pe care nu le spusese niciodata in viata de copil sau in viata ei de adult.
Medicul a fost foarte uimit citind cuvintele ciocarliei si apoi s-a gandit mult la toate acestea.
Pentru ca, cred ca sunteti de acord cu mine, este o adevarata povara pentru o ciocarlie, sa aiba un edem pe corzile vocale, sa nu mai poata transmite semnale de iubire, ea care avea atat de multa nevoie sa marturiseasca acea iubire."
"Povesti pentru a iubi, povesti pentru a ne iubi", Editura Ascendent, Jacques Salome

Citatul zilei 06.08.2010

"Cu mine se petrece ceva. O viata de om."
 Marin Sorescu

Jason Mraz Im Yours Live

Dansez pentru tine - Tango to Evora [HQ]

Traiesti in iubire, traiesti in fericire

Orice ati face, fiti fericiti, chiar si atunci cand nu va place sarcina asumata, cand intervine altceva si nu doriti sa fiti intrerupti din ceea ce faceti, chiar si atunci cand sunteti convinsi ca exista alte situatii care vi s-ar potrivi mult mai bine decat cea prezenta. In viata, fericirea este alcatuita din fractiuni minuscule, din bunatatea unui zambet rapid uitat, dintr-o privire amabila, dintr-un compliment rostit din inima, din nenumarate si infinitezimale sentimente placute.
Ne-am obisnuit sa ni se para normal sa ne traim vietile intr-o graba continua. De cate ori ai amanat cu saptamanile o plimbare in parc sau un weekend de intimitate savuroasa? Si totusi merita sa ne facem timp pentru dragoste. Ea ne hraneste interior; daca ii acordam timp ne ofera energie pentru suflet si ne aduce in viata fericirea.
Fericirea nu depinde de circumstantele exterioare, ci este mai degraba un obicei sau o emotie pe care ne-o cultivam singuri, in interiorul nostru. Daca nu ne dam niciodata osteneala sa o lasam sa creasca, amanand acest proces pentru altadata, in viitor, nu vom ajunge niciodata la salasul fericirii.
Traiesti in iubire, traiesti in fericire
Sunt multe moduri de a atinge fericirea. Unul, si poate cel mai placut, este iubirea. Cu cat iubesti mai mult, cu atat ai parte de mai multa fericire.
Pe de alta parte, sexualitatea face casa buna cu iubirea. E chiar cuplul perfect. Multi o aleg cand pe una, cand pe alta, putini sunt cei care au aflat secretul fericirii si au deprins arta de a le imbina pe amandoua intr-un mod perfect.
Atunci cand iubesti simti nevoia de a deveni una cu cel sau cea pe care il/o iubesti. Este, de fapt, o singura dorinta intensa a sufletului de a fuziona cu sublimul din celalalt. Unii raman doar la a experimenta aventuri sexuale, asa-zisele “senzatii tari”. Sexul fara iubire este insa neimplinitor si sec si lasa mereu in urma gustul unei absente. Dar cand iubirea este prezenta, ea ofera fericiri durabile si nu trecatoare, eternitati de fericire si nu clipe de placeri efemere. Iubirea e constructiva si creativa, ea uneste si ne inalta sufletele. Sexualitatea este motorul care ne da energie, ne dinamizeaza, ne readuce la viata.
Energia sexuala, ca si energia iubirii, e o forta care regenereaza, atunci cand este constient directionata trezeste sufletul. Abordata intr-o maniera sacra devine o substanta subtila, o lumina care dizolva blazarea, nefericirea, sentimentul singuratatii. Poemele, muzica inspiratoare, picturile care respira frumusete, toate au in comun aceasta uniune intre iubire si sexualitate
Iubirea e reala, la fel cum suntem si noi. Nu e un concept steril, ci o magie secreta. Iubirea este permanent prezenta in sufletul nostru – iata micul mare secret al fericirii. Mereu la dispozitia noastra. Odata descoperita, nu ne mai paraseste niciodata.
Joaca-te cu energia iubirii
Cu totii pastram sinteza experientelor pe care le-am avut, iubiri trecute, victorii si infrangeri. Dar cand ne gandim la dragoste, totul apare intr-o lumina mai vie, mai speciala, mai misterioasa.
E posibil sa nu ne amintim ce am facut acum un an, intr-un moment anume. Dar daca aceea este „ziua iubirii”, cand l-am intalnit prima oara pe „barbatul visurilor”, totul revine in minte. Traim o stare de exaltare, de efervescenta, privirea ne straluceste de bucurie. Evocam cu usurinta detalii, imagini, senzatii, sentimente. Intelegem inca o data ca iubirea este firul de aur al vietii noastre. Aceasta amprenta luminoasa ne face sa fim mai fericite, mai aproape de noi insene.
Fiecare dintre noi a trait cateva povesti de iubire cu adevarat profunde. Alege una dintre ele. Aminteste-ti cum te simteai mai frumoasa, mai puternica, mai speciala. Simteai ca viata este plina de mister si de fericire. Te bucurai complet de fiecare clipa. Dupa o vreme, cand iubirea a trecut peste incendiul dorintei si ai cristalizat ceea ce era necesar sa cristalizezi, te-ai descoperit pe tine prin el. Te-ai reflectat si l-ai reflectat. L-ai iubit cu fiecare zi mai mult. Te-ai lasat iubita cu fiecare clipa mai mult. Unele femei s-au oprit aici.
Poate ca tu ai mers mai departe. Fara sa mai astepti ceva, fara sa mai ai pretentii sau cerinte. Ai descoperit iubirea neconditionata, adevarata iubire spirituala care te face sa fii mai puternica, mai treaza si mai vie. In iubirea care te cuprinde cu totul, „eu” si „tu” devin un singur simtamant, o singura culoare: „eu-si-tu”. Aici iubirea este mai intensa, mai constienta. Devine infinita.
(Aida Calin)

A indrazni sa spui “nu” celuilalt inseamna uneori sa iti spui tie insuti “da”!

O mare parte din educatia noastra, deci din conditionarile noastre, este fondata pe obligatia de a ii respecta pe adultii din jurul nostru, de a fi supusi si ascultatori in fata lor. In afara de celebra criza de revolta a copilului de trei ani care refuza totul pentru a se diferentia si a se afirma, a spune “nu” este un lucru dificil pentru majoritatea dintre noi. Mai ales cand suntem obiectul unor asteptari, al unor cereri formulate de cei pe care ii iubim. Ne este teama ca ii vom rani, ca vom fi respinsi sau nu vom mai fi iubiti si apreciati. Ne este teama sa fim considerati egoisti sau lipsiti de inima.
A spune “nu” intr-un mod afirmativ, adoptand o pozitie personalizata, in loc sa spui "nu" intr-un mod negativ, respingand ceva sau fiind in opozitie, este un lucru care se poate invata la orice varsta: “
Nu mai vin cu tine la meciurile de fotbal, care iti plac atat de mult. Nu ma simt in largul meu in mijlocul atator tipete si cu atata agitatie, prefer sa merg la film sau sa citesc. “; “ In seara asta nu simt dorinta sa facem dragoste. Nu iti spun acest lucru impotriva ta sau pentru a te descalifica, ci pentru a respecta ceea ce simt acum.” ; “ Nu mai vreau sa iti spal rufele si nici sa ma ocup de ele, ai 25 de ani, cred ca e momentul sa te ocupi singur de asta.”
Aceste cuvinte, aceste tentative de afirmare, atat de noi la inceput, pot sa il nelinisteasca, sa il destabilizeze pe cel care le primeste, mai ales daca a fost obisnuit inainte cu supunerea noastra.
A spune “nu” nu inseamna neaparat ca este vorba despre un conflict sau un dezacord, ci este manifestarea unei diferente, a unei pozitii personale, este deschiderea spre o posibilitate de confruntare. Este expresia unicitatii noastre, a singularitatii noastre si mai ales marturia faptului ca simtim nevoia de a respecta ceea ce simtim, ideile noastre si optiunile noastre in viata.
A spune “nu” poate corespunde unui moment precis din evolutia unei persoane, momentul in care simte foarte puternic nevoia de a fi recunoscuta, de a iesi din dinamica pasivitatii si a supunerii in care se inchisese uneori ea singura.
Teama de a fi respins, de a nu ai fi iubit, de a fi considerat egoist, ii face pe unii dintre noi sa aiba o dificultate mare cand vor sa spuna “nu”. Astfel incat ajung sa spuna “da”, iar apoi le este greu sa se pozitioneze. In consecinta, isi asuma riscul de a fi definiti prin asteptarile, dorintele si temerile celuilalt.
“Da”- ul pe care il rostim atunci cand de fapt nu indraznim sa spunem “nu”, nu este un “da” adevarat. Adeseori este vorba despre o pseudo-acceptare, lasam sa se creada ca suntem de acord cand de fapt adoptam o atitudine de supunere pasiva care se va descarca fara indoiala prin sabotari relationale si conflicte.Dificultatea de a spune “nu”, provine, in cazul anumitor persoane, din dorinta de a face pe placul celorlalti si de a alimenta o imagine pozitiva asupra lor:” Uitati-va cat sunt de generos, de bun si de rabdator. Accept tot ceea ce imi cere!” . Dar, in acelasi timp, persoana in cauza aduna multe frustrari si resentimente care se vor manifesta prin ambivalenta si agresivitate ascunsa.
Iar falsele da-uri care se aduna sunt energofage. Corpul se va revolta la un moment dat si va incerca sa ne alerteze asupra acestei lipse de respect fata de noi insine, producand diferite simptome: lumbago, migrene, boli de piele, tulburari digestive. Ca si cum corpul ne-ar spune foarte clar prin aceste imbolnaviri: “Nu te respecti!”
A spune “nu” este un semn de respect fata de noi insine, cand acest “nu” corespunde cu ceea ce simtim cu adevarat. O relatie vie si sanatoasa este o relatie in care exista aceasta libertate de a spune “nu” celuilalt, fara a-i declansa o drama sau o stare de rau.
A indrazni sa spui “nu” celuilalt inseamna uneori sa iti spui tie insuti “da”!(Extras din cartea "Traind cu tine insuti, in fiecare zi...viata!", Jaques Salome, )

Cele mai frumoase cristale s-au format sub influenta cuvantului “Multumesc” sau “Te iubesc”

Cuvantul este instrumentul cel mai simplu si mai la indemana pentru a ne face viata mai frumoasa. Cum vorbesti cu tine insuti si cu ceilalti sunt doua aspecte care iti determina viitorul in mare masura. Discutia pozitiva cu tine insuti este unul din cele mai importante lucruri pe care il poti face pentru viata ta.
Simplul fapt de a-ti spune “Multumesc” de fiecare data cand ai reusit ceva sau de a repeta de pana la 30 de ori pe zi afirmatia“Ma plac!” iti poate schimba radical modul in care te privesti pe tine insuti si iti privesti viata.
Exista studii, carti de dezvoltare personala si programare neuro-lingvistica (NLP) care demonstreaza ca pana si sanatatea noastra fizica poate fi influentata de cuvinte. “Mesajele ascunse din apa” a japonezului Masaru Emoto subliniaza acest aspect al influentei cuvantului asupra corpului uman. Experimentele sale demonstreaza ca apa distilata, pusa in sticlute cu etichete avand diferite cuvinte scrise, cristalizeaza in diferite forme din ce in ce mai frumoase in functie de ceea ce reprezinta cuvantul. Cele mai frumoase cristale s-au format sub influenta cuvantului “Multumesc” sau “Te iubesc”, la fel cum cele mai diforme rezultate au reiesit in urma folosirii unor cuvinte cu incarcatura negativa. Si pentru ca suntem 70% apa, cuvantul are o influenta majora si asupra corpului uman.
Exista, de asemenea, testimoniale ale unor oameni obisnuiti care au trecut prin experiente neobisnuite. Filmul “Secretul” prezinta la un moment dat o femeie care, fiind diagnosticata cu cancer la san, a ales sa nu faca chimioterapie ci sa urmeze o terapie proprie, prin repetarea unor afirmatii pozitive, printre care : “Multumesc pentru vindecare.” Se pare ca boala a disparut definitiv intr-o perioada de trei luni de zile.
Vazand toate aceste rezultate extraordinare, ne mai indoim oare de puterea cuvantului de a rezolva orice problema?Ne mai indoim de puterea afirmatiilor pozitive? De la o mica neintelegere cu un copil rebel pana la o relatie in pragul distrugerii cu un sot neglijat, cuvantul are forta sa miste muntii. Nu numai dialogul cu noi insine poate fi modificat, ci si modul in care intram in relatie cu ceilalti.Cuvintele care sustin, care ridica, care dau curaj, care deschid usi, cuvintele blande – acestea sunt o forta pe care o detinem cu totii. Cu ele putem darama ziduri si cladi poduri. A vorbi intotdeauna de bine despre oricine (si a tacea atunci cand nu ai nimic pozitiv de spus) este un prag de evolutie pentru fiecare individ in parte. Intreaga lume ar fi un loc mai bun daca am invata sa vorbim mai mult despre ceea ce este bine si nu despre ceea ce este rau si daca am invata cateva principii de inteligenta emotionala pe care sa le punem in practica.
Putine lucruri sunt mai puternice in aceasta lume decat un imbold pozitiv, un zambet, un cuvant optimist si plin de speranta, decat a cauta si a gasi lucuri bune in oameni pentru ca apoi sa le comunici ce ai gasit. Sau de a gasi motive de lauda, de a hrani visuri si a sustine.
Intreaga noastra viata se poate metamorfoza daca intelegem forta cuvintelor pozitive folosite in permanenta si importanta pe care o au cuvintele in dezvoltarea personala.
(Aimee-resurse pt dezv personala si evolutie spirituala)

Citatul zilei 04.08.2010

Inima are taine pe care nicio ratiune nu le patrunde. – Guy de Maupassant

Ce simplu mi-ar fi, daca nu te-as iubi

Altceva nu-i nimic
Si mereu ma complic
Si ce simplu mi-ar fi,
Daca nu te-as iubi.

Daca m-as lua dupa pretexte,
daca as trage unde e usor,
nici nu trebuia sa aud de tine
si-mi era mai de folos sa mor.

M-am bagat de bunavoie sluga,
dragostei morale ce ti-o port,
dar pricep ca mi-ar fi fost rentabil
sa privesc destinul ca pe un sport.

Nu-i o simpla incapatanare,
pentru un ambitios pariu,
dar aleg o cale complicata,
tocmai din motivul ca sunt viu.

Eu detest relatia burgheza,
decorata circumstantial,
ma inchin la legile naturii
si salut iubirea, ca scandal.

Mama ei de viata prefacuta,
tatal ei de soarta la mezat,
te iubesc in felul unui traznet,
te prefer asa cum s-a intamplat.

Greu imi e si greu iti e si tie
cu acest fel de a trai al meu,
totusi, vreau sa stii ca, din pacate,
dragostea e o dificultate,
fara care ar fi cu mult mai greu.

(versuri de Adrian Paunescu)

Legătura formată între noi nu era una care să poată fi ruptă de absenţă, distanţă sau timp.

"Legătura formată între noi nu era una care să poată fi ruptă de absenţă, distanţă sau timp. Şi oricât de deosebit, de frumos şi de deştept sau de desăvârşit era el, spre deosebire de mine, era tot atât de implicat ca şi mine în mod ireversibil. Aşa cum eu îi voi aparţine lui pentru totdeauna, tot astfel şi el îmi va aparţine mie pentru totdeauna."
(Stephenie Meyer in Luna noua)

As vrea sa fii langa mine...

Prea multe clipuri...se poate! Dar toate, sunt aproape de ceea ce simt de ieri incoace. Daca nu va plac... iertare... Stiti?Dintotdeauna,  am crezut in miracolul comunicarii!Si eu ...nu pot comunica cu cine vreau. Pur si simplu nu pot! Unde gresesc?...

Suflet de floare...petale de inger

LENTAMENTE...

Luna.....imi esti aproape....

...nu-ti cunosc tacerile..dar cum te-as putea uita?...

Lunei...

                                                                          
"O luna milostiva, acum ca a mai trecut un an
Imi amintesc, cum greu, cu tristete,
Am urcat acest deal sa te privesc
Si atunci, ca  si acum, atarnai deasupra acelor copaci,
Iluminand tot,dar ochilor mei
Chipul tau parea intunecat, tremurand
Din lacrimele carea-au rasarit de sub genele mele
Atat de dureroasa a fost viata mea: si este,
Draga mea luna: tenorul sau nu se schimba
Si totusi memoria si numerarea epocilor
Durerii mele ma multumesc.
Cat de binevenita este,
In acest timp plin de tinerete,  cand speranta....dureaza,
Si memoria e scurta, amintirea,  chiar si a
Tristelor lucruri trecute a caror durere rezisti...
(versuri de Giacomo Leopardi)                                                               

Oricât ar fi de frumoasă o melodie, vine o clipă când ea e acoperită de tăcere

"Noi suntem ca un cântec, nu credeţi? Un cântec nu se poate cânta niciodată de la sfârşit spre început. Trebuie să-l cânţi totdeauna îndreptându-te spre sfârşit. Pe parcurs, în timp ce cânţi încă şi muzica te îmbată, îţi dai seama că sfârşitul se apropie totuşi, oricât l-ai amâna. Încerci să lungeşti puţin notele, dar asta nu dă cântecul înapoi, nu reînvie ceea ce a murit din muzică între timp. Amâni doar sfîrşitul. Te încăpăţânezi să nu recunoşti o evidenţă. Că orice cântec are un sfârşit. Oricât ar fi de frumoasă o melodie, vine o clipă când ea e acoperită de tăcere. Când tăcerea e mai puternică decât muzica."
(Octavian Paler)

Florin BOGARDO - ASTEPT O CLIPA RARA